Live

Concertele lui Roger Waters în Polonia au fost anulate, după criticile privind livrările de arme occidentale către Ucraina

Data publicării:
Roger Waters. Foto: Profimedia

Două concerte ale muzicianului britanic Roger Waters au fost anulate la Cracovia, a anunţat duminică Tauron Arena din acest oraş polonez, în timp ce artistul a precizat pe reţelele de socializare că nu el a anulat spectacolele.

Cofondatorul trupei Pink Floyd urma să susţină la Cracovia, în aprilie anul viitor, spectacolul This Is Not A Drill, dar, potrivit presei poloneze, unii consilieri municipali au început pregătirile pentru a-l declara persona non grata pentru criticile sale la adresa livrărilor de arme occidentale către Ucraina, scrie Agerpres.

Consilierii, care fac parte din partidul guvernamental ultraconservator Lege şi Justiţie (PiS), cer, de asemenea, în rezoluţia care va fi votată miercuri, să declare persona non grata pe oricine susţine public Kremlinul.

Susţinătorii măsurii îşi exprimă indignarea faţă de poziţia lui Waters „având în vedere atacul criminal al Rusiei asupra Ucrainei şi crimele de război comise de soldaţii ruşi”.

Potrivit EFE, artistul a participat la o scrisoare deschisă adresată soţiei preşedintelui ucrainean, Olena Zelenska, în care furnizarea de arme către Kiev a fost descrisă ca o „eroare tragică”.

Într-o postare pe Facebook duminică, Waters a explicat că nu el sau echipa sa au anulat concertele programate la Cracovia.

„Este adevărat că un consilier municipal din Cracovia, domnul Lukasz Wantuch, a ameninţat că va organiza o şedinţă în care va cere consiliului să mă declare "Persona non grata" din cauza eforturilor mele publice de a-i încuraja pe toţi cei implicaţi în războiul dezastruos din Ucraina, în special guvernele SUA şi Rusiei, să lucreze pentru o pace negociată, în loc să escaladeze situaţia spre un final amar, care ar putea fi un război nuclear şi sfârşitul întregii vieţi pe această planetă. /.../ Dacă domnul Lukasz Wantuch îşi atinge scopul, iar viitoarele mele concerte de la Cracovia vor fi anulate, va fi o pierdere tristă pentru mine, pentru că abia aşteptam să împărtăşesc mesajul meu de iubire cu oamenii din Polonia, lucru pe care l-am făcut în multe turnee de-a lungul unei cariere care a durat peste cincizeci de ani”, a scris artistul, calificând anularea drept „cenzură draconică”.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Partenerii noștri