Delir la Moscova: Comuniștii ruși cer FSB să ancheteze dacă Stalin a fost otrăvit de Occident, acum 70 de ani
Partidul Comuniștilor din Rusia a cerut Serviciului Federal de Securitate Rus (FSB, fostul KGB) și procurorilor să investigheze potențiala implicare a serviciilor secrete occidentale în moartea liderului totalitar sovietic Iosif Stalin, în 1953, a relatat agenția de presă de stat RIA Novosti, citată de Kyiv Independent.
„Partidul a solicitat în mod oficial Parchetului General al Federației Ruse și FSB să examineze potențialul rol al serviciilor de informații occidentale în decesul lui Iosif Stalin”, a spus președintele partidului, Serghei Malinkovici.
„Numeroasele mărturii ale contemporanilor lui Stalin sugerează potențiala otrăvire a liderului sovietic de către agenți de influență occidentală”, a adăugat Malinkovici.
Nu este clar dacă FSB sau Parchetul General au răspuns solicitării partidului.
Pe 5 martie se comemorează 71 de ani de la moartea lui Stalin. El a fost lider al Uniunii Sovietice din 1924 până la moartea sa. Guvernul a atribuit moartea lui unui accident vascular cerebral hemoragic.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News