Live

Comisia Europeană, la un pas de activarea unei sancțiuni fără precedent contra Italiei, după ce țara a intrat în recesiune

Data actualizării: Data publicării:
Matteo Salvini Foto INQUAM PHOTOS/GEORGE CALIN

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, primele măsuri pentru a declanșa o acțiune disciplinară contra Italiei, după ce guvernul italian a sfidat presiunile din partea Bruxelles-ului şi a partenerilor din zona euro de a tempera planurile ambiţioase referitoare la bugetul anului 2019. Măsura vine la șase luni după ce Comisia Europeană și guvernul italian au ajuns la un compromis pentru a evita o sancționare a Italiei, care ar putea lua forma unei amenzi de până la 3,5 miliarde de euro și ar fi un gest fără precedent al instituției europene, relatează Politico.

Comisia Europeană a avertizat încă de anul trecut că măsurile populiste luate de guvernul italian riscă să adâncească deficitul și să crească excesiv datoria publică. "Ţintele bugetare revizuite par la prima vedere să indice o abatere semnificativă de la traseul bugetar recomandat", au arătat vicepreşedintele CE, Valdis Dombrovskis, şi comisarul european pentru economie, Pierre Moscovici, într-o scrisoare adresată ministrului italian al economiei, Giovanni Tria, în luna octombrie 2018.

Cei doi oficiali europeni au apreciat că este vorba de "o sursă de îngrijorare serioasă" şi despre o deviere de la linia anunţată anterior, de convergenţă către un echilibru bugetar în termeni structurali.

Luna aceasta, Comisia Europeană a decis să activeze Procedura Deficitului Excesiv în cazul Italiei, un program menit să readucă guvernul italian pe linia de plutire și să alinieze cheltuielile Italiei cu cele reglementate de UE. Tot miercuri, aceeași procedură a fost suspendată în cazul Spaniei, ceea ce înseamnă că Italia este acum singura țară aflată pe lista neagră financiară a Bruxellesului. Dacă Italia va fi amendată, aceasta ar fi prima sancțiune de acest tip aplicată unei țări membre UE,

„Analizăm indicatorii macroeconomici ai Italiei și toți sunt pe roșu. Deficitul bugetar crește, datoria publică se măreșre, iar creșterea economică este încetinită”, a declarat Valdis Dombrovskik, vicepreședintele Comisiei Europene, adăugând că toate acestea sunt efectele unor decizii politice populiste luate de guvern.

Pe de altă parte, Matteo Salvini, premierul adjunct, a făcut mai multe afirmații sfidătoare la adresa instituțiilor europene și a declarat că va face fix opusul recomandărilor de la Bruxelles.

„Nu vrem banii altor țări. Vrem să investim în crearea locurilor de muncă și în creșterea economică. Singura cale prin care putem reduce datoria publică este să tăiem taxele și să le permitem italienilor să muncească mai mult și mai bine. Prin tăieri, sancțiuni și austeritate au crescut sărăcia, datoriile și șomajul. Trebuie să facem opusul”, a declarat Salvini.

Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele, a criticat și el Comisia Europeană, acuzând-o de „practicarea unui dublu standard”: „Italia este singura țară care riscă să fie sancționată, în timp ce altele, precum Germania sau Olanda, au ignorat parametrii UE și acum au un surplus”, a spus acesta.

Comisia Europeană urmează acum să ceară Consiliului UE să lanseze oficial Procedura Deficitului Excesiv și, cel mai probabil, Consiliul va da undă verde acestei măsuri în maximum două săptămâni.

Italia a intrat în recesiune la sfârșitul lui 2018

La finalul anului 2018, Italia a intrat oficial în recesiune. Economia Italiei a scăzut în ultimele trei luni ale lui 2018, ceea ce ar putea avea efecte și asupra creșterii zonei euro.

Economia italiană a fost afectată de lipsa de încredere a investitorilor și de scăderea activității de afaceri, ca urmare a politicilor noului guvern populist care a avut numeroase contre cu Comisia European, pe tema planurilor sale bugetare.

Recesiunea Italiei a tras în jos și zona euro, care a crescut doar cu 0,2% în ultimul trimestru al lui 2018, la fel ca în al treilea trimestru.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șefa Comisiei Europene, după acordul COP29: „UE va continua să îşi concentreze sprijinul asupra celor mai vulnerabili”

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care intenţionează să meargă în Italia

CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de energie

Ursula von der Leyen a acordat primul ajutor unui pasager care a suferit o urgenţă medicală în timpul zborului. Șefa CE este medic

Partenerii noștri