Live

Clipe de groază la bordul avionului al cărui motor a explodat: „Dintr-o dată, s-a auzit o bubuitură și am intrat în picaj”

Data actualizării: Data publicării:

Cei 143 de pasageri de la bordul avionului Southwest Airlines, al cărui motor a explodat în timpul zborului, au trăit clipe de groază până la aterizarea de urgență a aeronavei, pe aeroportul din Philadelphia. Șapte persoane au fost rănite, dintre care una este în stare critică, și o femeie a murit, după ce a fost trasă în afara avionului, după ce explozia motorului a spart fereastra lângă care se afla aceasta.

Citește și: De ce a explodat în zbor motorul avionului Southwest Airlines. Prima descoperire a anchetatorilor

Imaginile postate de pasageri pe rețelele de socializare arată panica instalată la bord. Oamenii s-au grăbit să își pună măștile de oxigen, i-au acordat primele îngrijiri pasagerei pe care reușiseră să o tragă înapoi în cabină și au așteptat cu sufletul la gură să ajungă din nou la sol.

„Dintr-o dată, am auzit bubuitura asta puternică, s-a zdruncinat tot avionul. A fost înfricoșător, pur și simplu dispăruse toată partea stângă a motorului”, a povestit un pasager pentru CNN.

Un alt pasager care stătea în partea din spate a avionului spune că oamenii au trăit o spaimă de nedescris: „Dintr-o dată, s-a simțit ca și când am fi căut în gol 1.000 de metri. Lucrurile erau în afara controlului pentru un timp. Părea că pilotul nu mai poate controla avionul. Înainte de aterizare, ni s-a spus să ne punem în poziția de impact, așa este procedura, dar ne-am pregătit pentru ce era mai rău”, spune acesta.

„Întâi a fost explozia, apoi au căzut măștile cu oxigen și probabil în decurs de 10 secunde motorul a lovit și a spart o fereastră. Era sânge peste tot. Se simțea ca și când picăm în gol”, povestește Marty Martinez, care în timpul zborului a postat un mesaj pe Facebook: „Ceva este în neregulă cu avionul nostru. Se pare că suntem în picaj. Aterizare de urgență! Un zbor Southwest de la New York spre Dallas”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La doi ani și jumătate de la divorț, a făcut un copil cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Suedezul Carl Lundstrom, cofondator al The Pirate Bay, a murit într-un accident de avion în Slovenia

Alertă cu bombă pe aeroportul din Strasbourg. Mai mulți români, printre care și europarlamentari, blocați în avion

Un avion de luptă rusesc se apropie periculos de o dronă franceză. „O acțiune intenționată și agresivă”

Momentul în care un avion Boeing 767 aterizează cu motorul în flăcări. „Credem că am văzut motorul căzând de pe aripa dreaptă”

Partenerii noștri