Live

Galerie Foto Ciolacu a propus la Atena un mecanism european de gestionare a transportului de grâne: „Fermierii români se confruntă cu provocări”

Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu a participat, luni, la Atena, la reuniunea la nivel înalt a şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei. FOTO: Profimedia Images

Premierul Marcel Ciolacu a participat, luni, la Atena, la reuniunea la nivel înalt a şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei privind situaţia de securitate regională, unde a propus un mecanism european de gestionare a transportului de grâne şi alocarea de fonduri suplimentare pentru industria agroalimentară şi dezvoltarea infrastructurii specifice, potrivit News.ro.

„Consultările în acest format au permis un schimb aprofundat de evaluări referitoare la impactul evoluţiilor recente asupra mediului de securitate la Marea Neagră, în contextul intensificării atacurilor aeriene ale forţelor armate ruse asupra infrastructurii critice ucrainene”, arată Guvernul.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a participat, la Atena, la invitaţia prim-ministrului Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, la o reuniune la nivel înalt a şefilor de stat şi de guvern din Sud-Estul Europei privind situaţia de securitate regională. La eveniment au participat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, liderii Republicii Elene, Croaţiei, Serbiei, Kosovo, Bosniei şi Herţegovinei, Macedoniei de Nord, Bulgariei, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni seară, de Guvern.

În intervenţia sa, Marcel Ciolacu, a făcut trimitere la cele mai recente atacuri ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, care survin după decizia unilaterală a Federaţiei Ruse de a nu continua Iniţiativa privind Cerealele la Marea Neagră.

Ciolacu a propus și alocarea de fonduri suplimentare pentru industria agroalimentară și dezvoltarea infrastructurii specifice

„Premierul Ciolacu a prezentat pe larg sprijinul României pentru Ucraina, precum şi provocările cu care se confruntă fermierii români. În acest context, premierul a propus un mecanism european de gestionare a transportului de grâne şi alocarea de fonduri suplimentare pentru industria agroalimentară şi dezvoltarea infrastructurii specifice. De asemenea, şeful Executivului a punctat importanţa strategică a extinderii Spaţiului Schengen şi a subliniat necesitatea aderării rapide a României la zona de liberă circulaţie”, scrie în comunicat.

De asemenea, premierul român a întărit nevoia de unitate la nivel european şi a propus dezvoltarea unor proiecte regionale comune în domeniul energiei, comerţului şi combaterii ameninţărilor hibride.

„Consultările în acest format au permis un schimb aprofundat de evaluări referitoare la impactul evoluţiilor recente asupra mediului de securitate la Marea Neagră, în contextul intensificării atacurilor aeriene ale forţelor armate ruse asupra infrastructurii critice ucrainene. Participanţii au agreat importanţa continuării dialogului constant şi a coordonării privind securitatea şi cooperarea economică regională şi au reafirmat solidaritatea cu Ucraina şi cu Republica Moldova”, adaugă Guvernul.

De asemenea, a fost reafirmat sprijinul pentru procesul de extindere cu Balcanii de Vest şi statele din vecinătatea estică.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Dezvăluiri privind un nou zbor privat Nordis care l-a avut la bord pe Marcel Ciolacu. Unde a fost liderul PSD

Ciolacu: „Sunt încrezător că România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”

Ultima explicație a lui Ciolacu în cazul zborului cu avionul privat Nordis: „Eu cu fiul meu am vrut și noi să avem o aroganță”

Partenerii noștri