Cine i-ar putea lua locul lui Boris Johnson dacă va fi destituit (Reuters)
Premierul britanic Boris Johnson se va confrunta luni cu un vot de încredere, pe fondul mai multor scandaluri, printre care dezvăluirile privind petrecerile desfăşurate la reşedinţa din Downing Street în plin lockdown impus de pandemie. Dacă pierde votul de încredere, el va fi destituit, ceea ce va însemna că Partidul Conservator va organiza o competiţie internă pentru desemnarea unui succesor.
Agenţia de presă Reuters îi prezintă succint pe principalii politicieni care i-ar putea lua locul actualului premier britanic:
Liz Truss
Şefa diplomaţiei britanice se află constant în topul încrederii dintre membrii Partidului Conservator. Truss şi-a cultivat cu grijă imaginea publică, anul trecut fotografiindu-se într-un tanc, ceea ce a evocat o imagine similară, din 1986, cu prima femeie în funcţia de prim-ministru al Regatului Unit, Margaret Thatcher.
Politiciana în vârstă de 46 de ani a fost ministru al comerţului internaţional în primii doi ani ai mandatului premierului Boris Johnson, iar în 2021 a fost numită negociator-şef cu Uniunea Europeană. Ea şi-a exprimat luni sprijinul 100% pentru Johnson şi şi-a încurajat colegii să îl sprijine pe premier.
Jeremy Hunt
Fost ministru de externe, Hunt (55 de ani) s-a plasat pe poziţia secundă la competiţia internă din 2019 a Partidului Conservator, după Boris Johnson. El ar oferi un stil de leadership mai serios şi mai puţin controversat, după mandatul turbulent al lui Johnson. În ultimii doi ani, el şi-a folosit experienţa de fost ministru al sănătăţii pentru a prezida comisia pentru sănătate a Camerei Comunelor. Anterior în acest an, el a spus că ambiţia sa de a deveni prim-ministru încă ''nu s-a şters complet''.
Rishi Sunak
Actualul ministru al finanţelor a fost până anul trecut favoritul la succesiunea lui Boris Johnson. Sunak a fost lăudat pentru pachetul de redresare economică în timpul pandemiei de COVID-19, printre care un program de păstrare a locurilor de muncă care a prevenit şomajul masiv ce ar fi costat 410 miliarde lire (514 miliarde dolari).
Totuşi, el a fost criticat pentru că nu a dat suficient sprijin gospodăriilor britanice şi a primit o amendă pentru încălcarea restricţiilor din timpul lockdown-ului legate de coronavirus. Rishi Sunak a declarat luni că îl susţine pe premierul Boris Johnson.
Nadhim Zahawi
În prezent ministru al educaţiei, Nadhim Zahawi s-a remarcat în timpul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, Regatul Unit reuşind să înregistreze una dintre cele mai ridicate rate de vaccinare din lume. Povestea personală a lui Zahawi, fost refugiat irakian ajuns în Marea Britanie când era copil, îl deosebeşte de ceilalţi politicieni conservatori cu şanse la şefia partidului. Este unul dintre co-fondatorii YouGov, companie specializată în studii sociale, înainte de a intra în parlament în 2010. Săptămâna trecută, el a declarat că ar fi un ''privilegiu'' dacă ar deveni prim-ministru.
Penny Mordaunt
Fost ministru al apărării şi susţinătoare ferventă a Brexit-ului, Penny Mordaunt a fost destituită de Boris Johnson când acesta a devenit prim-ministru, după ce ea îl sprijinise pe Jeremy Hunt la competiţia internă din 2019 din Partidul Conservator. Ea a calificat drept ''ruşinoase'' petrecerile organizate în plin lockdown în Downing Street, iar luna trecută a declarat că alegătorii britanici doresc să vadă ''profesionalism şi competenţă'' din partea guvernului.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News