Live

Cine era băiatul de 17 ani ucis de polițiștii francezi pentru că nu a oprit la semnal. Nahel mai fusese reținut de 12 ori

Data publicării:
Nahel, băiatul de 17 ani ucis de polițiștii francezi pentru că nu a oprit la semnal. Foto: Twitter

Un val de proteste violente a izbucnit în Franța după ce un tânăr de 17 ani a fost ucis de polițiști pentru că nu a oprit la semnalul lor. Adolescentul, pe nume Nahel, le era cunoscut agenților, care l-au mai reținut de alte 12 ori pentru diverse fapte, scrie Le Figaro.

Potrivit cazierului judicar al acestuia, minorul a refuzat în patru rânduri să se conformeze.

Majoritatea faptelor au fost clasate fără urmări, iar una a condus la impunerea unor măsuri educative, conform postului Europe1, citat de Le Figaro.

Ultimul său refuz de a se conforma - al patrulea, înaintea tragediei - a avut loc pe 24 iunie.

Nahel a reținut şi urma să compară în faţa unui complet pentru copii în septembrie.

Tânărul era cunoscut și pentru conducerea fără permis și fără asigurare, dar și pentru folosirea unor plăcuțe de înmatriculare false. Pe lângă infracțiunile rutiere, Nahel fusese reâinut de două ori pentru consum și deținere de stupefiante și pentru tentativă de furt.

„Nu a fost niciodată condamnat”, a precizat miercuri avocatul familiei sale, Jennifer Cambla, la France Info.

Nahel era „cunoscut poliţiei, dar nu e același lucru, pentru că, în tratarea antecedentelor judiciare, el n-a fost judecat cu privire la absolut nimic. Cred că în acest tip de cartier, este rar ca un tânăr să nu fi fost controlat niciodată sau să nu fi fost plasat niciodată în arest”, a afirmat ea.

Proteste violente în Franța după uciderea lui Nahel

Moartea tânărului de 17 ani, marți, în timpul unor verificări în trafic a provocat un val de indignare, furie și tristețe printre francezi.

Mama adolescentului, al cărui nume de familie nu a fost făcut public, a cerut un marș tăcut, joi, în onoarea lui, în zona în care a fost ucis, în timp ce activiștii francezi și-au reînnoit solicitările pentru soluții la ceea ce numesc un „abuz sistemic al polițiștilor”.

Folosirea mortală a armelor de foc este mult mai puțin frecventă în Franța decât în țări precum SUA, de exemplu, însă incidentul tragic de marți a dezlănțuit o furie care fusese înăbușită de multă vreme.

În suburbii și orășele precum Nanterre, acolo unde localnicii se confruntă cu sărăcie și discriminare și senzația este că abuzurile poliției nu sunt pedepsite suficient, furia a fost cu atât mai accentuată.

Mai mulți oameni au murit sau au fost răniți în urmă episoadelor de brutalitate a poliției în ultimii ani, fapt ce a dus la solicitări tot mai multe pentru responsabilizarea forțelor de ordine.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Rusia încearcă să racoleze influenceri folosind tactici ca la alegerile din Moldova și România, acuză guvernul francez

Partenerii noștri