Live

Cine a fost Ismail Haniyeh, liderul grupării Hamas. Statele Unite l-au desemnat „terorist global”

Data publicării:
Zece membri ai familiei liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, au fost ucişi într-un atac aerian israelian împotriva unei tabere de refugiaţi din oraşul Gaza. FOTO: Profimedia Images

Mai bine de jumătate din viața lui Ismail Haniyeh a fost legată de Hamas, iar în ultimii 20 de ani a făcut parte din conducerea grupării, devenind liderul ei absolut. Statele Unite l-au desemnat „terorist global”.

Ismail Haniyeh a participat marţi la ceremonia de depunere a jurământului de către noul preşedinte al Iranului, Masoud Pezeshkian, potrivit presei internaţionale.

În vârstă de 62 de ani, Haniyeh s-a născut într-o tabără de refugiaţi de lângă oraşul Gaza şi s-a alăturat Hamas la sfârşitul anilor 1980.

El a fost mult timp lider politic al grupului militant, potrivit CNN, preluat de News.ro.

Pe măsură ce Hamas creştea în putere, Haniyeh a urcat în ierarhie - fiind numit parte a unei „conduceri colective” secrete în 2004, apoi fiind numit prim-ministru al Autorităţii Palestiniene în 2006.

Până în 2017, a devenit şeful grupului şi a fost numit „terorist global special desemnat” de către Statele Unite la scurt timp după aceea.

De-a lungul anilor, el a participat la discuţii de pace cu fostul preşedinte american Jimmy Carter şi s-a întâlnit cu alţi lideri mondiali, inclusiv cu emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa al-Thani, şi cu diplomatul chinez Wang Kejian, la începutul acestui an.

Anchetă în Iran după moartea lui

În aprilie, raidurile aeriene israeliene au ucis trei dintre fiii lui Haniyeh şi patru dintre nepoţii săi, potrivit Hamas.

La momentul respectiv, Haniyeh - care era stabilit în Qatar - a insistat că moartea lor nu va afecta încetarea focului şi negocierile în curs privind ostaticii.

„Oricine crede că ţintirea copiilor mei în timpul discuţiilor de negociere şi înainte de convenirea unui acord va forţa Hamas să renunţe la cererile sale este iluzoriu”, a spus el.

Casa Albă a luat act de rapoartele despre uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, în Iran, a declarat un purtător de cuvânt, dar a refuzat să facă imediat alte comentarii.

Uciderea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, face obiectul unei anchete, iar rezultatele vor fi anunţate în cursul zilei de astăzi, a anunţat presa de stat iraniană, citând o declaraţie a Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC).

IRGC a prezentat condoleanţe „eroicei naţiuni palestiniene, Ummah (comunitatea) musulmană, luptătorilor frontului de rezistenţă şi nobilei naţiuni iraniene pentru martiriul liderului senior al rezistenţei palestiniene”, a raportat mass-media de stat.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iraniencele care refuză să poarte hijabul riscă să fie internate într-o „clinică de tratament” a statului. Măsura anunțată de Teheran

Nou mesaj al lui Benjamin Netanyahu pentru iranieni: „Să transformăm acest vis frumos în realitate”

Ce îl sfătuiește Iranul pe Donald Trump: „Luați în considerare lecțiile trecutului”

Iran va construi un „tunel defensiv” în Teheran, după atacurile israeliene

Partenerii noștri