Live

China o sancționează pe Nancy Pelosi după vizita „rea” și „provocatoare” în Taiwan

Data publicării:
Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților a Congresului Statelor Unite. Foto: Profimedia Images

China (n. red. - Republica Populară) a anunțat, vineri, că o va sancționa pe șefa Camerei Reprezentanților a Congresului Statelor Unite, Nancy Pelosi, după recenta sa vizită „rea și provocatoare” în Taiwan (n .red. - Republica China), relatează Reuters.

„În ciuda îngrijorării grave şi a opoziţiei ferme a Chinei, Pelosi a insistat să viziteze Taiwanul, amestecându-se grav în afacerile interne ale Chinei, subminând suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei, călcând în picioare politica unei singure Chine şi ameninţând pacea şi stabilitatea Strâmtorii Taiwan”, a comunicat printr-un purtător de cuvânt ministerul de externe de la Beijing.

Ca răspuns la vizita pe insulă, în această săptămână, a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, China a organizat, începând de joi, manevre militare de amploare, mobilizând avioane, nave şi rachete balistice în şase sectoare din jurul insulei Taiwan, secretarul de stat american Antony Blinken vorbind vineri de un „răspuns militar extrem, disproporţionat şi care alimentează escaladarea”.

„Realitatea este că vizita sa a fost paşnică. (...) Noi am anticipat că R.P. China va reacţiona în această manieră”, a mai spus şeful diplomaţiei americane. 

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Deputații taiwanezi au făcut din nou scandal în Parlament. Au construit baricade și s-au stropit cu apă

Partenerii noștri