Live

China ironizează asaltul de la Congresul SUA, numind incidentele drept „karma” și „o răsplată” pentru Washington

Data actualizării: Data publicării:
Manifestanții pro-Trump încercând să intre în clădirea Capitoliului. Foto: Getty Images

Mass-media și internauții din China au profitat de haosul de miercuri din capitala SUA și au ironizat incidentele de la Capitoliu, definindu-le drept „karma” și „o răsplată” pentru susținerea pe care Washingtonul a oferit-o mișcărilor de protest globale, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Totodată, pe rețelele sociale au apărut zeci comentarii în care internauții chinezi compară insurecția trumpiștilor de la Congresul SUA cu protestele pro-democrație din Hong Kong, din 2019, în timpul cărora manifestanții au luat cu asalt Consiliul legislativ al orașului.

„SUA gustă karma propriilor standarde duble după ce o gloată pro-Trump a asaltat Capitoliul”, afirmă ziarul Global Times, susținut de Partidul Comunist, citând comentariile utilizatorilor de internet chinezi.

„SUA își gustă propriile medicamente după ce a incitat la haos în întreaga lume sub pretextul libertății și democrației”, a mai scris ziarul.

Un cont de Weibo aparținând unui departament din cadrul ministerului de externe al Chinei a întrebat dacă „reperul a căzut”, subliniind o remarcă din iunie 2019 a președintelui Camerei, Nancy Pelosi, care a apreciat demonstrațiile din Hong Kong drept „o priveliște de admirat”. Postarea a inclusiv hashtagul „Pelosi experimentează ea însăși frumoasa priveliște”.

Global Times a preluat, de asemenea, comparația, realizând un montaj din scenele de la protestele din Hong Kong și cele de la Congresul SUA. „Garda Națională acționează pentru a face față revoltelor, ceea ce reprezintă, de asemenea, o palmă pentru SUA și remarcile sale anterioare cu privire la incidente similare în alte țări și în Hong Kong”, a scris ziarul.

Cotidianul de limbă engleză notează că manifestanţii din Hong Kong au fost calificaţi la acea dată drept "eroi" de către Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA. "Rămâne de văzut dacă ea va spune acelaşi lucru în legătură cu situaţia din Capitoliu", comentează ironic cotidianul, citat de Agerpres.

 

Subiectul este intens comentat şi totaliza peste 230 de milioane de vizualizări. China a criticat ani la rând SUA pentru intervenția în afacerile sale interne și pentru că acționează cu standarde duble. Mass-media de stat a folosit în ultimele luni răspunsul forțelor de ordine americane la tulburările interne pentru a justifica acțiunile Beijingului împotriva demonstrațiilor anti-guvernamentale din Hong Kong.

„Aceasta este probabil performanța finală a lui Trump în lume. Din fericire, chinezii pot urmări relaxați această dramă”, a scris bloggerul Buyidao într-un articol distribuit de ziar.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Donald Trump amenință că va cere restituirea Canalului Panama. „Această escrocherie se va opri imediat”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Partenerii noștri