Live

China cere Curţii Penale Internaţionale să evite „dubla măsură” în ceea ce privește mandatul de arestare împotriva lui Putin

Data publicării:
Vladimir Putin este acuzat oficial de crime de război. Foto: Profimedia Images

China a cerut luni Curţii Penale Internaţionale (CPI) să evite "dubla măsură", după emiterea de către acest tribunal a unui mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit AFP şi Reuters.

Liderul de la Kremlin este acuzat de CPI, care are sediul la Haga, în Olanda, de crimă de război pentru "deportarea ilegală" de copii ucraineni în contextul conflictului dintre Moscova şi Kiev.

Reacţia Chinei survine cu câteva ore înainte de începerea unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping în Rusia, prima în patru ani şi în cadrul căreia se va întâlni cu Vladimir Putin, notează Agerpres.

Citește și: HARTĂ. În ce țări poate fi arestat Putin, dacă merge acolo. Principala acuzație adusă dictatorului rus

"Curtea Penală Internaţională trebuie să adopte o poziţie obiectivă şi imparţială şi să respecte imunitatea şefilor de stat conform dreptului internaţional", a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, ca răspuns la o întrebare pe acest subiect.

Această instituţie trebuie "să evite politizarea şi politica dublei măsuri", a subliniat el în faţa presei, făcând referire la alte intervenţii militare care nu au dus la niciun mandat de arestare împotriva unui şef de stat.

Wang Wenbin a fost întrebat despre oportunitatea ca Xi Jinping să îşi confirme vizita de stat în Rusia în contextul acestui mandat de arestare internaţional împotriva lui Vladimir Putin.

"Cele două părţi (...) vor practica un adevărat multilateralism, vor promova democraţia în relaţiile internaţionale, vor construi o lume multipolară, vor îmbunătăţi guvernanţa mondială şi vor contribui la dezvoltarea şi progresul lumii", a răspuns Wang Wenbin.

"China îşi va menţine poziţia obiectivă şi justă asupra crizei ucrainene şi va juca un rol constructiv în promovarea negocierilor de pace", a adăugat el.

Beijingul nu a condamnat public invazia rusă şi critică SUA pentru livrările de arme pentru Ucraina, precum şi NATO pentru că nu a ţinut cont de îngrijorările Rusiei în privinţa securităţii.

China a făcut totuşi apel la dialog, precum şi la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor statelor membre, deci inclusiv a Ucrainei.

Citește și: Africa de Sud e „conștientă” de obligațiile legale de a-l aresta pe Putin. Președintele rus are programată o vizita în august

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pata de petrol din preajma Crimeei continuă să se extindă în Marea Neagră

Putin a pierdut un avantaj cheie după ce Ucraina a oprit tranzitul de gaze rusești spre Europa, spune șeful diplomației ucrainene

Cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina în 2025. Analiză BBC: Ce variante are Zelenski

Liderul social-democraților germani vrea ca Scholz să-l sune mai des pe Putin, deși apelul din 2024 a fost criticat de Zelenski

Partenerii noștri