Live

China avertizează că "trebuie" să riposteze după închiderea consulatului său din Houston

Data publicării:
FOTO: Guliver / Getty Images

Decizia Statelor Unite ale Americii de a închide consulatul chinez din Houston a "afectat grav" relaţiile bilaterale, au afirmat oficialii de la Beijing, care au avertizat că "trebuie" să riposteze, fără a oferi însă detalii despre măsurile avute în vedere, scrie Agerpres.

Washingtonul a dat marţi 72 de ore Chinei pentru a închide consulatul din Houston, decizie menită să "protejeze proprietatea intelectuală americană şi informaţiile private ale americanilor", dar care escaladează tensiunea din relaţia bilaterală.

Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, Wang Wenbin, a calificat acuzaţiile americane drept "calomnii rău intenţionate" şi a spus că această decizie nerezonabilă a "afectat grav" relaţiile bilaterale."China trebuie să dea un răspuns necesar şi să îşi protejeze drepturile legitime", a adăugat diplomatul chinez fără a menţiona ce măsuri sunt avute în vedere.

Publicaţia The South China Morning Post a informat că Beijingul ar putea închide consulatul SUA din Chengdu, în timp ce o sursă a declarat miercuri pentru Reuters că este avut în vedere pentru a fi închis consulatul din Wuhan, de unde SUA şi-au retras personalul la începutul declanşării epidemiei noului coronavirus.

Hu Xijin, editor al tabloidului China Times Global, a scris pe Twitter: "După câte ştiu, China va anunţa contramăsuri vineri, ora Beijingului. Unui consulat american din China i se va cere să se închidă". Anterior, editorul scrisese că închiderea consulatului din Wuhan ar fi o măsură insuficient de perturbatoare şi a sugerat că ar putea fi redus personalul american al consulatului din Hong Kong, pe care l-a descris drept un "centru de informaţii"."Asta va face ca Washingtonul să sufere mult", a apreciat ziaristul.

Alte consulate americane din China sunt deschise în Guangzhou, Shanghai şi Shenyang.

China are alte patru consulate în SUA, la San Francisco, Los Angeles, Chicago şi New York, precum şi o ambasadă la Washington.

Relaţia SUA-China s-a deteriorat rapid în acest an din cauza unui cumul de probleme, care merg de la pandemia noului coronavirus şi echipamentele de telecomunicaţii Huawei până la revendicările teritoriale ale Chinei în Marea Chinei de Sud şi creşterea controlului autorităţilor de la Beijing asupra Hong Kongului.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Partenerii noștri