Live

Galerie Foto China a lansat primul modul din noua sa stație spațială

Data publicării:
Racheta Long-March 5B, care transportă modulul Tianhe, în timpul lansării din provincia Hainan. Sursa foto: Profimedia Images

China a lansat primul modul din noua sa stație spațială, care ar urma să devină operațională în 2022, după alte aproximativ 10 misiuni menite să transporte pe orbită și să asambleze restul componentelor, informează The Guardian.

Lansarea reprezintă un moment istoric pentru autoritățile de la Beijing, care vor să aibă o prezență permanentă în spațiu.

Modulul principal Tianhe, sau "Armonie cerească", găzduiește camere pentru un echipaj de trei persoane și a fost lansat joi din provincia Hainan, la bordul unei rachete Long-March 5B.

China a investit miliarde de dolari în industria aerospațială, încercând să se afirme și să-și expună puterea tehnologică, mergând pe urmele Rusiei și Statelor Unite.

Programul spațial chinez a adus recent și primele mostre de pe Lună din ultimii 40 de ani și urmează să aterizeze luna viitoare o sondă și un rover pe suprafața planetei Marte.

Programul spațial este o sursă de mândrie națională pentru China, iar premierul Li Keqiang și alți lideri civili și militari au urmărit lansarea în direct din centrul de control din Beijing.

Televiziunea de stat CCTV i-a filmat pe angajații programului bucurându-se după lansare, în timp ce racheta străbătea atmosfera.

După câteva minute, modulul Tianhe a fost eliberat în spațiu, el având inscripționat pe învelișul exterior mesajul "China Manned Space". Racheta care l-a transportat va orbita prin spațiu o săptămână, apoi va cădea pe Pământ.

Odată terminată, stația spațială chineză va rămâne pe orbita Pământului, la aproximativ 400-450 de kilometri înălțime, timp de 15 ani.

Cel puțin 12 astronauți se antrenează pentru a ajunge și a trăi pe stația spațială, inclusiv veterani care au participat și la alte misiuni spațiale chineze. Primul zbor cu echipaj uman, Shenzhou-12, este programat pentru luna iunie.

Stația spațială chineză va avea forma literei T și urmează să fie complet operațională până în 2022. Va cântări 66 de tone, cu mult mai puțin decât Stația Spațială Internațională (ISS), care cântărește 450 de tone.

China nu plănuiește să-și folosească stația spațială pentru cooperări internaționale la nivelul celor derulate pe ISS, dar Beijingul a anunțat că este deschis la colaborari.

China a lansat laboratorul Tiangong-1, un prototip de modul menit pregătească dezvoltarea stației permanente, în septembrie 2011.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi astronauți chinezi au bătut recordul SUA la plimbări spațiale. Câte ore a durat ieșirea lor în spațiu

Un înalt demnitar din China a fost executat. Ce acuzații i-a adus Curtea populară supremă

Deficitul bugetar al Chinei ar putea ajunge la un nivel record. Care sunt motivele

De ce îi amenință Xi Jinping pe propriii săi aliați, după ce și-a eliminat rivalii din armată: „Să întoarcem cuțitul spre interior”

Partenerii noștri