Live

China a anulat sute de zboruri și a impus noi restricții de călătorie pentru a stinge mai multe focare de coronavirus

Data publicării:
Aeroport din China. Foto: Profimedia Images

Aeroporturile din capitala Chinei au anulat sute de zboruri, vineri, în timp ce în restul țării au fost implementate restricții aspre de călătorie pentru a opri un val nou de infectări cu coronavirus, la aproape doi ani de la apariția primelor focare din lume

China, unde coronavirusul a apărut pentru prima dată la sfârşitul anului 2019, a reuşit să controleze în mare parte epidemia începând din primăvara lui 2020 prin adoptarea unor măsuri drastice, care au inclus închiderea graniţelor și carantinarea cu restricții draconice în regiuni și orașe

Însă, în circa zece regiuni, regimul de la Beijing se confruntă cu focare sporadice de coronavirus, ceea ce a determinat autorităţile să izoleze milioane de locuitori la domiciliu, să intensifice testările şi să restricţioneze circulaţia între provincii, conform AFP, citat de Agerpres.

Numărul cazurilor de infectare rămâne însă semnificativ mai mic decât cel înregistrat în majoritatea ţărilor. Astfel, vineri, 48 de persoane au fost testate pozitiv, numărul total al cazurilor raportate în această săptămână ajungând la 250. Cu toate acestea, autorităţile nu doresc să-şi asume niciun risc cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing.

Zeci de mii de locuitori sunt vizaţi de măsurile de carantină din capitală, unde au fost raportate câteva cazuri. Cozi lungi s-au format vineri în faţa centrelor medicale din Beijing, unde rezidenţii respectă noile restricţii. Numeroase regiuni le impun pasagerilor să prezinte un test negativ înainte de a intra, în special cei care vin din oraşe în care au fost raportate recent cazuri de coronavirus.

Autorităţile chineze monitorizează îndeaproape situaţia şi în alte regiuni. Aproximativ jumătate dintre zborurile de pe cele două aeroporturi principale din capitala Beijing au fost anulate vineri, potrivit platformei chineze Feichangzhun. Autorităţile feroviare au ordonat joi oprirea a două trenuri către Beijing şi peste 450 de pasageri au fost testaţi după ce membri ai personalului au fost identificaţi ca fiind cazuri de contact.

Aproximativ 6 milioane de chinezi se află în carantină, între care aproximativ 4 milioane în Lanzhoun (nord-vest) şi Ejin, la graniţa cu Mongolia, unde trăiesc 35.000 de locuitori.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Viral instant! Culturista pe care nimeni nu o crede că nu-și editează pozele: ”Am spus DA”. Imediat, a întors palma

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri