Live

Chile a vaccinat peste un milion de oameni în şase zile și are un obiectiv îndrăzneț până în iulie

Data publicării:
Imagine din Santiago de Chile. FOTO: Photo by Marcelo Hernandez/Getty Images

Chile a ajuns la un milion de persoane împotriva COVID-19, la şase zile de la începerea procesului de vaccinare în masă a persoanelor în vârstă. Medicii au fost deja vaccinați începând cu luna decembrie, informează AFP.

În Chile au fost vaccinate în total 1.025.580 de persoane, dintre care 376.519 sunt persoane cu vârsta de peste 78 de ani.

Autorităţile chiliene au achiziţionat patru milioane de doze de vaccin de la laboratorul chinez Sinovac, potrivit informaţiilor furnizate de ministerul chilian al sănătăţii.

'Astăzi am depăşit un milion de persoane vaccinate. Avem un milion de motive pentru a ne bucura', a declarat preşedintele Sebastian Pinera pe contul său de Twitter.

Sâmbătă, se depăşise pragul de 550.000 de vaccinări, scrie Agerpres.

Guvernul chilian vrea să vaccineze cinci milioane de persoane până la sfârşitul lunii martie şi să ajungă până în iulie la vaccinarea a 15 milioane de locuitori, la o populaţie de 18 milioane.

Chile a început vaccinarea personalului medical în decembrie, când a primit un prim lot de 154.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNtech.

În această ţară latino-americană s-au înregistrat până acum 758.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 19.000 de decese provocate de COVID-19.

Autorităţile chiliene au încheiat acorduri pentru achiziţionarea a aproximativ 36 de milioane de doze de vaccin cu Pfizer, Sinovac, Johnson&Johnson şi AstraZeneca. 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi dovezi contrazic o teorie controversată despre Insula Paștelui. Ce au descoperit cercetătorii

Fost pompier, arestat pentru declanşarea unui incendiu soldat cu 137 de morţi, în Chile: „Îi place să fie un erou”

Cel mai arid deșert de pe planetă surprinde vizitatorii cu un fenomen rar de înflorire în timpul iernii australe

Sezonul de schi s-a deschis mai devreme în Chile. Proprietarii de hoteluri au fost luați prin surprindere de ninsorile abundente

Partenerii noștri