„Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat”. Zelenski avertizează: Fără ajutorul SUA, Putin va împinge rapid războiul în NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poată face faţă. În această situație, spune el, Vladimir Putin nu se va opri și va viza Kazahstanul, apoi statele baltice, Polonia şi cel puţin jumătate de Germania. „Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat”, a spus Zelenski, joi, într-un interviu pentru CBS News.
Zelenski a declarat că Putin este hotărât să readucă fosta Uniune Sovietică la gloria sa imperială şi la graniţele sale geografice.
„Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat”, a declarat miercuri liderul ucrainean în interviul realizat de jurnaliştii de la CBS News. „Această agresiune - şi armata lui Putin - poate ajunge în Europa, iar atunci cetăţenii Statelor Unite, soldaţii Statelor Unite, vor trebui să protejeze Europa, pentru că ei sunt membri NATO”, a arătat Zelenski, potrivit News.ro.
Întrebat dacă războiul ar putea fi câştigat cu Putin încă la putere, liderul ucrainean recunoaşte că ar fi o provocare uriaşă pentru Kiev, dar a spus că, sat cu sat, câştigarea războiului l-ar slăbi pe Putin acasă şi a avertizat că, dacă Ucraina pierde, Putin nu se va opri aici.
„Pentru el, noi suntem un satelit al Federaţiei Ruse. În acest moment, suntem noi, apoi Kazahstan, apoi statele baltice, apoi Polonia, apoi Germania. Cel puţin jumătate din Germania”, a spus el, reiterând un avertisment cu privire la intenţiile lui Putin, pe care l-a lansat pentru prima dată tot la CBS News în urmă cu mai mulţi ani, chiar înainte de începerea invaziei la scară largă a Rusiei. În acea etapă, Ucraina se lupta deja de ani de zile cu forţele ruseşti şi cu cele susţinute de Rusia, după ce acestea au pătruns în estul ţării şi au anexat unilateral Peninsula Crimeea.
Preşedintele Ucrainei s-a întâlnit miercuri cu echipa de la CBS News într-o clădire bombardată din estul îndepărtat al ţării sale, precizează postul american de televiziune adăugând că locaţia exactă, aflată la circa 24 de km de graniţa cu Rusia, nu poate fi dezvăluită, dar „clădirile bombardate nu sunt greu de găsit aici”.
Jurnalistul CBS Charlie D'Agata, care a realizat interviul, a povestit că l-a însoţit pe Zelenski, cu soldaţi puternic înarmaţi care vegheau la orizont, în timp ce acesta a inspectat tranşeele subterane proaspăt săpate în nord-estul Ucrainei, la periferia oraşului Sumî. Întreaga zonă este pe picior de război ca răspuns la o consolidare semnificativă a trupelor ruseşti chiar peste graniţă şi la atacurile asupra satelor din apropiere, a explicat Zelenski.
Zelenski: „Am stabilizat situația, dar urmează o nouă ofensivă”
În apropierea primăverii, Zelenski spune că forţele ucrainene au reuşit să ţină piept ofensivei ruseşti în cele mai grele luni de iarnă. „Am stabilizat situaţia. Este mai bine decât era în urmă cu două sau trei luni, când aveam un mare deficit de muniţie de artilerie şi de diferite tipuri de arme”, a spus el. „Nu am văzut deloc contraofensiva aceea amplă, uriaşă, din partea Rusiei. Nu au avut succes”, a punctat Zelenski.
Liderul de la Kiev a recunoscut însă că trupele ruseşti invadatoare şi aprovizionarea lor aparent nesfârşită cu rachete şi obuze au distrus „câteva sate” ucrainene.
Pe de altă parte, el spune că este nevoie acum, urgent, de ajutor, pentru că se apropie o nouă ofensivă rusă. „Nu am avut gloanţe, rachete de artilerie, o mulţime de lucruri diferite”, a spus el, subliniind că, deşi trupele sale au reuşit să îi ţină pe ruşi, în mare parte, la distanţă până acum, nu sunt pregătite să se apere împotriva unei alte ofensive ruseşti majore, aşteptate în următoarele luni.
Această ofensivă, a precizat el, este aşteptată în jurul sfârşitului lunii mai sau în iunie.
„Şi înainte de asta, nu numai că trebuie să ne pregătim, nu numai că trebuie să stabilizăm situaţia - pentru că partenerii sunt uneori foarte fericiţi că am stabilizat situaţia. Nu, eu spun că avem nevoie de ajutor acum”, a insistat Zelenski.
În ceea ce a devenit un război de uzură al artileriei, Rusia nu numai că are avantajul unei puteri de foc mai mari, dar are şi o putere de foc cu o rază de acţiune mai mare. „În Bahmut şi Avdiivka şi Lîsîceansk şi Soledar şi aşa mai departe, a fost foarte greu să ne luptăm cu adversarul, al cărui obuz de artilerie poate trage la 20 şi de kilometri, iar raza obuzului nostru de artilerie este de 20-minus”, a spus el.
„De obicei, atunci când atacă cu artileria şi distrug satele, după aceea, întotdeauna au încercat să ocupe”, a explicat el. „Nu ştim ce va fi mâine. De aceea trebuie să ne pregătim”, a adăugat liderul ucrainean.
„Mare parte a banilor din ajutorul american rămân în SUA”
El a spus că ceea ce este cel mai necesar acum sunt sistemele americane de apărare antirachetă Patriot şi mai multă artilerie. Deşi este recunoscător pentru sprijinul de miliarde de dolari din partea SUA pe care ţara sa l-a primit deja, el a spus că trebuie privită în perspectivă natura fondurilor dedicate de guvernul american pentru a ajuta Ucraina.
„Zeci de miliarde de dolari rămân în SUA”, a spus el. „Să fim sinceri, banii care sunt alocaţi de Congres, de administraţie, în majoritatea cazurilor, 80% din aceşti bani - hai, cel puţin peste 75% - rămân în SUA. Această muniţie vine la noi, dar producţia are loc acolo, iar banii rămân în SUA, iar taxele rămân în SUA”, a arătat Zelenski. „Da, este un sprijin uriaş care vine la noi, dar avem nevoie de el”, a pledat preşedintele.
Cum profită Putin de alte evenimente
În condiţiile în care legislatorii din SUA încă se luptă, după luni de blocaj partizan, pentru un pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari, Zelenski a recunoscut că războiul din Gaza a reorientat atenţia globală - şi ajutorul american - departe de lupta ţării sale.
„În primul rând, înţelegem că acesta este un dezastru umanitar”, a spus el. „Bineînţeles, a luat atenţia de la Ucraina în domeniul informaţiilor. Este un fapt, iar atunci când pierzi atenţia din regiunea ta în favoarea altor regiuni, atunci este evident că nu vezi punctul de vedere concentrat şi este bine pentru Rusia”, a explicat Zelenski
Iar schimbarea atenţiei lumii nu este singurul lucru pe care preşedintele Vladimir Putin a încercat să îl exploateze, a arătat Zelenski. Nu a fost o surpriză pentru el când liderul rus a arătat cu degetul spre Ucraina, susţinând că aceasta a sprijinit cumva atacul terorist din apropierea Moscovei, care a ucis 140 de persoane la 22 martie. ISIS a revendicat responsabilitatea pentru acest carnaj, iar oficialii americani spun că nu au văzut nimic care să pună la îndoială această revendicare. Zelenski respinge insinuările lui Putin ca fiind „ridicole”.
„Nu-i pasă dacă este vorba de un act terorist, de un act economic, de industria petrolieră sau de oricare dintre aceste sfere”, a spus Zelenski, acuzându-l pe liderul rus că „se foloseşte de asta pentru a-şi fideliza cât mai mult societatea. Chiar şi ceea ce s-a întâmplat la Moscova, cu atât de multe victime şi răniţi, el foloseşte toate acestea doar pentru singurul obiectiv de a justifica faptul că Ucraina nu există”, spune Zelenski.
Mesaj pentru cei care s-au săturat să audă pledoaria Ucrainei
Calificând invazia Rusiei în ţara sa drept un război „împotriva democraţiei, împotriva valorilor, împotriva întregii lumi”, Zelenski recunoaşte că poate că există unii în Occident care s-au săturat să audă acest mesaj, ”dar s-au săturat doar cei care nu sunt în război, care nu ştiu ce este războiul şi care nu şi-au pierdut niciodată copiii„, adaugă el.
„SUA ajută Ucraina şi suntem recunoscători pentru sprijinul lor, pentru acest sprijin multilateral, dar Statele Unite nu au războiul în desfăşurare”, a continuat Zelenski. „Dar acesta poate veni în Europa şi în Statele Unite ale Americii. Poate veni foarte repede în Europa”, a avertizat el.
„Anii '80 şi apoi sfârşitul anilor '90 - el nu va ierta niciodată asta”, a spus Zelenski, sugerând că omologul său rus poartă o ranchiună persistentă pentru prăbuşirea lumii de dinaintea Războiului Rece. „El crede în asta. Nu trebuie să îi schimbăm opinia. Trebuie să îl schimbăm pe el. Trebuie să îl înlocuim”, a conchis liderul ucrainean.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News