Charles Michel: UE a făcut un nou pas spre o relaţie mai echilibrată cu China
Uniunea Europeană a făcut un nou pas spre configurarea unei relaţii mai echilibrate cu Beijingul, a anunțat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, după summitul UE-China desfăşurat prin videoconferinţă.
"Sunt mulţumit că am putut discuta prin videoconferinţă cu preşedintele Xi Jinping, alături de Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, şi de cancelarul Germaniei, Angela Merkel", a declarat Charles Michel. "A doua reuniune de anul acesta cu preşedintele Xi Jinping arată angajamentul nostru de a face progrese în pofida disensiunilor. Este esenţial să colaborăm cu China, susţinând însă interesele şi valorile UE. Europa trebuie să fie un jucător, nu un teren de joc. Astăzi, am făcut un nou pas în configurarea unei relaţii mai echilibrate cu China. O relaţie bazată pe angajamente reciproce care să genereze rezultate concrete pentru ambele părţi.
În unele domenii, suntem pe drumul cel bun. În altele, mai sunt necesare eforturi. Am spus clar unde ne aflăm, în ce domenii suntem de acord şi în ce domenii nu suntem de acord. Există disensiuni reale şi nu le ascundem. Dar suntem pregătiţi să colaborăm, să cooperăm în ce domenii putem, să căutăm soluţii", a subliniat președintele Consiliului European, potrivit Mediafax.
În cursul reuniunii de luni au fost abordate teme centrale precum schimbările climatice, aspecte economice şi comerciale, afaceri internaţionale şi drepturile omului, pandemia şi relansarea economică, a precizat preşedintele Consiliului European.
"Reuniunea a fost importantă pentru a menţine ritmul schimburilor la nivel înalt în relaţia UE-China şi pentru obţinerea unor rezultate concrete în conformitate cu interesele şi valorile UE", se arată într-o declaraţie comună a lui Charles Michel, a Ursulei von der Leyen şi Angelei Merkel.
Uniunea Europeană a îndemnat China să se implice în negocieri pe tema subvenţiilor industriale în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului. "UE a subliniat că, în conformitate cu angajamentul asumat al Chinei de a asigura un tratament corect al producătorilor UE pe piaţa chineză, sunt necesare eforturi suplimentare pentru îmbunătăţirea accesului pe piaţa agro-alimentară, dar şi în sectorul financiar şi digital", subliniază liderii europeni.
Cele două părţi au salutat semnarea Acordului privind Indicaţiile Geografice şi au evidenţiat necesitatea "reciprocităţii" şi "standardelor egale" în domeniul ştiinţei şi tehnologiei.
Liderii europeni "au exprimat preocupări grave referitoare la erodarea drepturilor fundamentale şi libertăţilor" în provincia semiautonomă chineză Hong Kong, dar şi în privinţa situaţiei minorităţilor etnice şi religioase, a activiştilor pentru drepturile omului şi libertăţii de exprimare.
O reuniune cu prezenţa fizică a liderilor europeni şi chinezi ar putea avea loc în anul 2021.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News