Live

Video „Cele mai devastatoare incendii care au lovit vreodată Australia” se văd din spațiu. Fumul va ajunge până în America de Sud

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Captură Twitter

Peste 100 de incendii au cuprins statele australiene New South Wales şi Queensland, iar norul gros de fum este atât de semnificativ încât poate fi văzut din spaţiu, transmite Mediafax, care citează CNN.

O fotografie publicată de agenţia spaţială americă NASA, fumul poate fi văzut peste Marea Tasmaniei, între Australia şi Noua Zeelandă.

„Vântul puternic din vest a alimentat flăcările şi a dus fumul câteva sute de kilometri în largul mării”, a transmis NASA.

 

 

New South Wales şi Queensland au decretat stare de urgenţă în urma incendiilor, zeci din acestea încă fiind nestinse până în prezent.

„Vom overi orice fel de ajutor financiar şi operaţional pentru autorităţi astfel încât să trecem cu bine de cele mai devastatoare incendii care au lovit această ţară vreodată”, a declarat ministrul pentru Serviciile de Uregnţă din New South Wales, David Elliot.

Potrivit unei prognoze NASA, fumul va traversa oceanul și va ajunge în America de Sud.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Doi părinți din Australia au pretins că fiul lor are cancer pentru a primi donații. I-au ras sprâncenele și l-au pus în scaun cu rotile

Australia vrea să forțeze în continuare marile platforme digitale să plătească pentru afișarea știrilor

O maşină a fost incendiată în Australia şi mai multe clădiri au fost pictate cu graffiti anti-Israel

Partenerii noștri