Cele aproape 300 de fete răpite în Nigeria au fost eliberate
Atacatorii care au răpit cele aproape 300 de eleve din Nigeria le-au eliberat, a declarat, marți, guvernatorul statului Zamfara, transmite Reuters.
Potrivit relatărilor anterioare, 317 fete de la o școală din orașul Jangebe au fost răpite, vineri, de către o bandă înarmată.
Purtătorul de cuvânt de stat din Zamfara, Sulaiman Tanau Anka, a declarat pentru Reuters că o parte dintre fetele dispărute fugiseră în momentul asaltului, fiind răpite 279. Toate au fost eliberate, a spus guvernatorul statului, Bello Matawalle.
Jurnaliștii Reuters din capitala statului Zamfara, Gusau, au văzut zeci de fete îmbrăcate în voaluri ce stăteau într-o sală dintr-o clădire guvernamentală. Câțiva părinți au ajuns mai târziu, iar un tată a plâns de fericire după ce și-a revăzut fiica.
Majoritatea fetelor păreau să nu fie rănite, însă cel puțin 10 au fost trimise la spital pentru tratament. Fetele erau în mare parte în picioarele goale iar câteva erau rănite la picioare.
Un tată, ale cărui șapte fiice erau printre cele răpite și eliberate, a spus că incidentul nu-l va descuraja să-și trimită copiii la școală.
“Este un complot să nu acorde fetelor noastre educația occidentală la care sunt în urmă. Nu ar trebui să cedăm la șantaj. Sfatul meu către guvern este că ar trebui luate acțiuni precaute imediate, pentru a opri viitoare răpiri”, a spus Lawal Abdullahi.
Luni, oficialii de stat au spus că erau în discuții cu răpitorii și că nu vor trimite forțe de securitate, de teamă că fetele ar fi fost rănite.
Școlile din nordul Nigeriei au devenit ținte ale răpirilor în masă de către grupuri criminale armate, care vor recompense. Tendința a început de grupul jihadist Boko Haram.
Guvernul a refuzat în mod repetat să plătească recompensele.
Editor : Alexandru Costea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News