Live

Galerie Foto Cel puțin 5 oameni au murit în Moscova după o ploaie puternică. Victimele vizitau sistemul subteran de canalizare al capitalei

Data publicării:
Cadavrele a cinci persoane au fost găsite în sistemul de canalizare din Moscova. FOTO: Profimedia Images

Cadavrele a cinci persoane au fost găsite în sistemul de canalizare din Moscova, în timp ce alte câteva persoane sunt încă date dispărute după ce au fost surprinse de o ploaie torenţială în timpul unui tur ghidat în subteran, a anunţat luni agenţia de presă TASS, citată de Reuters.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a calificat evenimentul drept o „tragedie teribilă”, fără a preciza numărul victimelor.

Căutarea persoanelor dispărute continuă, iar anchetatorii stabilesc detalii despre ce s-a întâmplat.

TASS a precizat că autorităţile au deschis un dosar penal, iar organizatorii turului ghidat sunt interogaţi. Potrivit TASS, vizitarea sistemului de tuneluri subterane ale Moscovei ar fi fost ilegală.

Agenţia RIA spune că în total opt persoane ar fi participat la acest tur.

Ploile abundente care au căzut duminică la Moscova au făcut ca nivelul apei din sistemul de canalizare să crească brusc, împiedicând oamenii să mai iasă la suprafaţă, au spus salvatorii. Printre cei decedaţi se numără un angajat al companiei turistice, fiica sa de 15 ani şi nepotul său de 17 ani, potrivit unor informaţii neconfirmate care circulă pe reţelele sociale.

Mai mulţi ghizi oferă tururi ale sistemului de canalizare întins al Moscovei, ale cărui părţi datează din secolul al XIX-lea, notează Reuters.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri