Live

Cel puţin 17 oameni au murit joi în urma unui atac cu rachete în Zaporojie

Data actualizării: Data publicării:
Orașul Zaporojie, după un atac rusesc. Foto: Profimedia Images

Cel puţin 17 persoane şi-au pierdut viaţa joi în cursul bombardamentelor din oraşul Zaporojie (sudul Ucrainei), lovit dimineaţă devreme de şapte rachete, au făcut cunoscut surse oficiale ucrainene.

Serviciul de urgenţă ucrainean a indicat sâmbătă seara târziu că şaptesprezece persoane, printre care un copil şi o victimă care a murit la spital, şi-au pierdut viaţa în bombardamente. Pe de altă parte, a continuat pe contul său Telegram, 21 de persoane au fost salvate, dintre care 12 au fost internate în spital, scrie Agerpres.

Primul bilanţ raportat joi a fost un mort şi şapte răniţi. Vineri, serviciile de salvare ucrainene indicaseră deja 11 morţi.

Vineri seară, Anatolii Kurtev, secretarul Consiliului local din Zaporojie, a anunţat pe Telegram un bilanţ agravat: "Veşti triste continuă să ajungă la noi după ce au fost analizate resturi ale clădirilor lovite în atac. Până la această oră, numărul morţilor a crescut deja la paisprezece".

Şapte rachete au lovit Zaporojie joi la ora locală 05.00, dintre care trei au căzut în centrul oraşului.

O clădire situată pe artera principală a acestui oraş a fost aproape complet aruncată în aer. Din cinci etaje, doar parterul a mai rămas în picioare. Restul a fost doar moloz.

Acesta nu a fost primul dezastru al oraşului. La 30 septembrie, 31 de persoane au murit la periferia oraşului Zaporojie, într-o parcare, când o rachetă a căzut în mijlocul lor. În afară de un poliţist ucis, ceilalţi 30 încercau să intre în zona Ucrainei aflată sub control rus.

Zaporojie "suportă zilnic atacuri masive cu rachete", a denunţat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Este o "crimă conştientă", a insistat el pe Telegram.

Zaporojie, controlat de ucraineni, se află în regiunea cu acelaşi nume, a cărei anexarea este revendicată de Moscova, deşi nu deţine controlul total asupra acesteia.

Oraşul se află aproximativ 60 de kilometri nord-est de centrala nucleară Zaporojie, pe care ruşii o ocupă militar de la începutul lui martie, Moscova şi Kievul acuzându-se reciproc de luni de zile că o bombardează.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac ucrainean cu rachete în regiunea Kursk, soldat cu cel puțin șase morți. Guvernatorul rus: „O tragedie imensă pentru noi”

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Partenerii noștri