Cea mai mare navă din marina iraniană a luat foc şi s-a scufundat în Golful Oman în circumstanțe neclare
Cea mai mare navă din marina iraniană a luat foc și s-a scufundat, miercuri, în Golful Oman, circumstanțele producerii acestui dezastru major pentru Iran fiind încă neclare.
Agențiile de presă Fars și Tasnim au transmis că, în ciuda eforturilor, nava Kharg nu a putut fi salvată. Potrivit agenției naționale de știri, operațiunea de salvare a navei Kharg a eșuat, fără să fie date alte detalii, potrivit CBS News.
Incendiul, a cărui cauză nu este momentan cunoscută, a izbucnit în jurul orei 2:25.
BREAKING 🚨 Largest ship in the Iran’s navy “Kharg” caught fire and sank in the Gulf of Oman pic.twitter.com/Rs5oZUI3B0
— Insider Paper (@TheInsiderPaper) June 2, 2021
Nava s-a scufundat în apropierea portului iranian Jask, la aproximativ 1.270 de kilometri sud-est de Teheran, în Golful Oman, lângă strâmtoarea Ormuz.
Mai multe fotografii care circulă pe reţelele de socializare iraniene îi arată pe marinari care purtau veste de salvare în timp ce evacuau nava, iar în spatele lor se vedeau flăcările. Potrivit Reuters, întregul echipaj a reușit să debarce în siguranță.
Marina iraniană a comunicat că nava Kharg se afla într-o misiune de instruire.
Kharg este una dintre puţinele nave din marina iraniană capabile să asigure reaprovizionare pe mare pentru celelalte nave.
Nava, construită în Marea Britanie şi lansată la apă în 1977, a intrat în marina iraniană în 1984, după lungi negocieri care au urmat Revoluţiei Islamice din 1979 a Iranului.
Scufundarea navei reprezintă cel mai recent dezastru naval pentru Iran. În 2020, în timpul unui exerciţiu de antrenament militar iranian, o rachetă a lovit în mod o navă lângă portul Jask, ucigând 19 marinari şi rănind 15. Tot în 2018, un distrugător al marinei iraniene s-a scufundat în Marea Caspică.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News