Live

Cea mai îndoliată țară din lume. 100.000 de copii au rămas orfani în Peru din cauza pandemiei

Data publicării:
Epidemia de COVID-19 a lăsat orfani aproximativ 98.000 de copii în Peru. FOTO: Getty Images

Epidemia de COVID-19 a lăsat orfani aproximativ 98.000 de copii în Peru, a anunţat guvernul celei mai îndoliate ţări din lume, raportat la populaţia totală.

"Ţara noastră este, din păcate, ţara care numără aproape 98.000 de copii care şi-au pierdut tatăl, mama sau tutorele în timpul pandemiei", a declarat ministrul pentru femei, Anahi Durand, pe baza cifrelor publicate de jurnalul medical The Lancet.

"Deţinem tristul record de a fi ţara cu cei mai mulţi copii care şi-au pierdut un tată sau o mamă", a adăugat ea, scrie Agerpres.

Ministerul plăteşte în prezent o alocaţie de 200 de soli (circa 50 de dolari) la peste 18.000 de familii, dar numărul beneficiarilor ar trebui mărit, a estimat ministrul.

Guvernul intenţionează să acorde această alocaţie unui număr total de 83.664 de copii şi adolescenţi orfani, pe lângă acordarea de sprijin psihologic şi educaţional.

Peru, o ţară cu 33 de milioane de locuitori, are cea mai mare rată a mortalităţii din lume, cu 6.122 de decese la un milion de locuitori, potrivit unui raport AFP bazat pe cifre oficiale.

Peru trece prin al treilea val epidemic, cu un bilanţ total de peste două milioane de infectări şi peste 202.900 de decese.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat a încercat să iasă din Peru cu 320 de tarantule lipite de corp. Ce l-a dat de gol

Autorităţile din Peru anunță sporirea măsurilor de securitate la Machu Picchu, după ce o femeie ar fi împrăștiat în aer cenuşă umană

Moment șocant la un meci de fotbal din Peru: un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger pe teren

Trupa „Solenoide” din Peru și-a lansat primul album LP. Piesa de deschidere se cheamă „Cărtărescu”. Reacția scriitorului român

Partenerii noștri