Live

Ce spune producătorul japonez al stațiilor walkie-talkie care au explodat în Liban: Nu se mai produc de 10 ani

Data publicării:
Porucătorul japonez Icom spune că nu mai produce de 10 ani modelul de walkie-talkie care a explodat în Liban. Foto: Profimedia

Producătorul japonez Icom a declarat joi că a încetat să producă „în urmă cu aproximativ zece ani” stațiile walkie-talkie suspectate că au explodat miercuri în Liban, ucigând membri ai Hezbollah, care a acuzat Israelul că le-a pus capcane.

„IC-V82 este un radio portabil care a fost produs şi exportat, inclusiv în Orientul Mijlociu, din 2004 până în octombrie 2014. Acesta a fost întrerupt în urmă cu aproximativ 10 ani şi, de atunci, nu a mai fost livrat de compania noastră”, a declarat Icom într-un comunicat, reacţionând lca urmare a relatărilor din The New York Times şi presa israeliană.

„Producţia bateriilor necesare funcţionării unităţii principale a fost, de asemenea, oprită, iar sigiliul holografic pentru a distinge produsele contrafăcute nu a fost identificat, astfel încât nu este posibil să se confirme dacă produsul a fost expediat de compania noastră”, a declarat compania, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Icom a mai adăugat că produsele destinate pieţelor externe sunt vândute exclusiv prin intermediul distribuitorilor săi autorizaţi.

„Toate radiourile noastre sunt fabricate la filiala noastră de producţie, Wakayama Icom Inc. din prefectura Wakayama, în cadrul unui sistem de management strict... astfel încât în niciun produs nu sunt utilizate alte piese decât cele specificate de compania noastră. În plus, toate radiourile noastre sunt fabricate în aceeaşi fabrică şi nu le producem în străinătate”, a declarat Icom.

După pagere, au explodat stațiile walkie-talkie

20 de persoane au murit şi peste 450 au fost rănite miercuri în Liban în urma exploziei walkie-talkie-urilor Hezbollah, potrivit unui raport al Ministerului libanez al Sănătăţii, la o zi după explozii similare de pagere.

La Beirut, aceste walkie-talkie au explodat simultan în suburbiile sudice, în acelaşi timp cu funeraliile a patru membri Hezbollah ucişi cu o zi înainte în explozia beeperului, potrivit unei surse apropiate mişcării libaneze şi salvatorilor.

Presa locală a relatat despre explozii similare în sudul şi estul ţării.

Marţi, explozii simultane de pager, un sistem de paging folosit şi de mişcarea islamistă pro-iraniană, au ucis 12 persoane şi au rănit între 2.750 şi 2.800, potrivit ministerului libanez, într-un atac fără precedent atribuit Israelului.

Israelul nu a făcut niciun comentariu cu privire la explozii, în timp ce Statele Unite au avertizat toate părţile faţă de „escaladări de orice fel”.

Aceste explozii au exacerbat temerile privind un război total între Hezbollah şi Israel.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Încercarea primei companii nipone de lansa sateliți în spațiu s-a soldat cu un imens eșec. Cât a durat zborul rachetei Kairos

Marea Britanie anunță un ajutor de zeci de milioane de euro prin care îi sprijină „pe cei mai vulnerabili sirieni”

O vâltoare veche din Maramureș a fost salvată cu o tehnică japoneză. Meșterii, impresionați de „mașina de spălat” a naturii

Program scurt sau săptămâna de lucru de patru zile la Tokyo, pentru a crește natalitatea și timpul petrecut în familie

Partenerii noștri