Live

Ce presupune marele acord dintre Israel și Arabia Saudită prin care Joe Biden vrea să transforme Orientul Mijlociu

Data publicării:
Joe Biden și prințul Mohammed bin Salman s-au salutat „bătând pumnul”. Foto: Profimedia

După luni de zile de „navetă diplomatică” între Washington și Riad, marele plan al administrației Biden de a normaliza relațiile dintre Israel și Arabia Saudită și, în acest fel, de a schimba geopolitica regiunii, începe să prindă contur, relatează Financial TimesDar, odată cu dorințele ambițioase au apărut și primele obstacole.

„O reconciliere este în desfășurare”, a declarat Joe Biden la finalul lunii iulie. A fost o schimbare de ton precaută din partea președintelui american care cu doar două săptămâni mai devreme nu credea în șansele de reușită ale eforturilor diplomatice.

Termenii discuțiilor sunt complicați. Arabia Saudită ar urma să deschidă relațiile formale cu Israelul, ceea ce le-ar face, în cel mai bun caz, și pe celelalte națiuni musulmane să îi urmeze exemplul.

La schimb, Riadul ar urma să câștige și mai mult sprijin militar și asistență pentru programul său nuclear civil din partea Statelor Unite. Regatul saudit ar vrea și ca Israelul să facă concesii cu privire la dorința Palestinienilor de avea propriul lor stat.

Cele două puteri regionale ar urma apoi să sporească în mod tacit cooperarea bilaterală în materie de securitate.

Ar fi unul dintre cele importante acorduri din istoria recentă a geopoliticii Orientului Mijlociu – Israelul s-ar alege cu premiul normalizării relațiilor cu unul dintre liderii lumii musulmane sunnite și custode a două din cele mai sfinte locuri din Islam.

O victorie pentru Biden înainte de alegeri

Pentru Biden ar fi o mare victorie de politică externă într-o perioadă în care începe să se pregătească tot mai mult pentru realegere în 2024. În plus, acest succes diplomatic ar satisface o ambiție strategică pentru Statele Unite.

Misiunea de a face pace între Israel și vecinii săi arabi le-a dat bătăi de cap președinților americani de mai bine de o jumătate de secol, dar a și adus mari realizări pe plan extern pentru mulți dintre predecesorii lui Biden.

Acordurile de la Camp David ale lui Jimmy Carter cu Egiptul și Acordurile de la Oslo cu autoritățile palestiniene pentru Bill Clinton le-au adus celor doi președinți Premii Nobel pentru Pace, cu toate că niciunul dintre ei nu a rezolvat conflictul de lungă durată dintre israelieni și palestinieni.

Negocierile dintre Arabia Saudită și Iran au fost intermediate de China. Foto: Profimedia

Acordurile Abraham ale lui Donald Trump cu Emiratele Arabe Unite și Bahrain sunt lăudate până și de unii dintre cei mai mari critici ai săi. Până acum, însă, Biden a privit cu reținere folosirea unui capital politic atât de vast în regiune, iar barierele care stau în calea unui nou acord sunt semnificative.

„Un Orient Mijlociu pașnic care este mai holistic și coeziv este foarte bun pentru SUA, care vrea să își folosească timpul, banii și eforturile în alte părți, mai ales pe termen lung, contracarând China și, pe termen scurt, Rusia și să sprijine Ucraina”, a explicat Jonathan Panikoff, șeful Snowcroft Middle East Security Initiative al institutului Consiliul Atlantic.

Cerințele Arabiei Saudite vor fi dificil de negociat pentru SUA și ar necesita aprobarea unui Congres american sceptic. Israelul s-ar putea să nu fie dispus să le ofere palestinienilor concesiile pe care le vizează Riadul.

Alegerile prezidențiale din America sunt tot mai aproape, iar cele trei părți simt că șansa de a ajunge la un acord se va pierde în maxim 9 luni.

Arabia Saudită, forțată să aleagă între SUA și China

Un oficial israelian a speculat că angajamentul americanilor de a grăbi negocierile cu Riadul ar putea fi un răspuns la succesul Chinei, care a acționat ca intermediar între Arabia Saudită și Iran în luna martie, când cele două țări au semnat un acord.

„Cred că saudiții vor fi forțați să aleagă între SUA și China”, a spus oficialul din Israel. „Cred că nu există nicio șansă ca ei să obțină un tratat de apărare fără a lua o poziție clară de partea Statelor Unite.”

„Parte din factorul X nu este de fapt la Washington, ci la Ierusalim”, a spus și Jonathan Lord, director al programului Middle East Security de la Centrul pentru o Nouă Securitate Americană. „Este neclar ce, sau dacă, Riadul va cere de la israelieni în privința conflictului palestinian.”

SUA ar putea cere o sistare a construirii de noi așezări israeliene pe teritoriile palestiniene ocupate sau schimburi de teritorii, dar guvernul de dreapta al Israelului, cu un cabinet care include sioniști ce doresc anexarea permanentă a Cisiordaniei și extinderea așezărilor, este improbabil să fie de acord.

Israelul nu vede posibile compromisurile teritoriale, a explicat și oficialul israelian.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Administrația Biden pregătește ultimul pachet de ajutor militar dedicat Ucrainei. Ce include acesta

Partenerii noștri