Live

Câți ucraineni au murit încercând să treacă ilegal graniţa pentru a fugi de război. Cele mai multe victime, la frontiera cu România

Data publicării:
Salvamontiștii români sunt chemați frecvent la operațiuni de recuperare a unor cetățeni ucraineni care și-au pus viața în pericol încercând să fugă de războiul din țara lor. Foto: Salvamont România

În jur de 30 de bărbaţi ucraineni au murit încercând să treacă ilegal graniţa pentru a evita să lupte în războiul cu Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de pază a frontierei Ucrainei, Andrii Demcenko. Cele mai multe decese s-au produs în timp ce traversau granița cu România.

„Unii şi-au pierdut viaţa în timp ce încercau să treacă un râu de munte sau să traverseze munţii”, a declarat Andrii Demcenko, citat luni seară de agenţia Ukrinform, potrivit Reuters și Agerpres.

„Per total, de când a început invazia pe scară largă, în jur de 30 de persoane au murit încerând să treacă ilegal frontiera”, a mai spus oficialul ucrainean.

Cu unele excepţii, bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 şi 60 de ani nu au voie să plece din ţară pentru că, potrivit legii marţiale în vigoare, ar putea fi mobilizaţi pe front.

Cele mai multe victime, la granița cu România

Luni, Serviciul de pază a frontierei a transmis, într-un comunicat pe reţelele sociale, că 24 de bărbaţi au murit în timp ce încercau să treacă râul Tisa spre România.

Potrivit lui Demcenko, de la începutul războiului, grănicerii au descoperit în jur de 450 de grupări infracţionale care încercau să treacă fraudulos oameni peste frontieră.

„Tentative de a trece ilegal graniţa au loc în fiecare zi. Multe dintre ele se petrec în în afara punctelor de control de la frontierele cu Republica Moldova şi România. Cel mai mare număr de documente falsificate se înregistrează la graniţa cu Polonia”, a precizat el.

La începutul lunii aprilie, Demcenko a declarat la postul de stat că, în medie, 10 bărbaţi sunt opriţi zilnic din tentativa de a părăsi ilegal Ucraina.

Ucraina a suspendat serviciile consulare pentru bărbaţii între 18 şi 60 de ani, până la 18 mai.

În noiembrie, BBC a relatat, pe baza datelor disponibile în România, Republica Moldova, Ungaria, Polonia şi Slovacia, despre trecerile ilegale ale frontierelor, că aproape 20.000 de bărbaţi fugiseră din Ucraina pentru a evita să fie mobilizaţi.

Serviciul Salvamont România relatează frecvent despre intervenții la care salvamontiștii sunt chemați să recupereze de pe munte cetățeni ucraineni care au trecut granița în România și se află în situații de epuizare, degerături sau imposibilitate de a se mai deplasa.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina pregătește o lege a demobilizării. În prezent, recruții ucraineni pot reveni în civilie doar dacă sunt răniți pe front

Putin „va folosi iarna ca pe o armă”. Mark Rutte cere statelor membre NATO ajutor suplimentar pentru Ucraina

Surse: SIE va cere Ucrainei și R. Moldova să desecretizeze documentele privind interdicția lui George Simion în cele două țări

Ucrainenii învață cum să detecteze și să dezamorseze mine și muniții neexplodate, într-o tabără a Gărzii Naționale din Cipru

Partenerii noștri