Live

Casa Albă: Un eșec în finanțarea armatei ucrainene va afecta „capacitatea Ucrainei de a-și păstra teritoriul”

Data publicării:
În imagine: un tun de 155 mm livrat de SUA armatei ucrainene. Foto: Ministerul ucrainean al Apărării

Un eşec în încercarea de a finanţa suplimentar campania militară ucraineană contra invaziei ruse va avea drept rezultat o deteriorare a capacităţii Ucrainei de a se apăra, a declarat marţi consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, informeaz[ Reuters, preluată de Agerpres.

Vorbind la un eveniment organizat de publicaţia americană Wall Street Journal, Sullivan a spus că, dacă asistenţa SUA pentru Kiev nu va mai fi livrată, atunci ar fi afectată capacitatea Ucrainei de a-şi păstra teritoriul, nemaivorbind de recuperarea teritoriului ocupat de ruşi.

El a făcut aceste remarci în contextul în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află la Washington unde speră să obţină deblocarea unei asistenţe financiare esenţiale, dar extrem de dezbătute în Congresul american, pentru Kiev.

Zelenski a sosit marţi la sediul Congresului SUA, unde a fost întâmpinat cu aplauze, după care a intrat într-o întâlnire cu uşile închise cu membrii Senatului. El a fost însoţit de liderul majorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, şi de cel al senatorilor republicani, Mitch McConnell, doi partizani ai ajutorului pentru Ucraina.

Ulterior, Volodimir Zelenski se va întâlni în cadru privat cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, republicanul Mike Johnson. Acesta s-a declarat în principiu pentru alocarea de noi fonduri pentru Kiev, însă trebuie să convingă şi facţiunea republicană care îl susţine pe fostul preşedinte american Donald Trump.

În cursul serii, Zelenski va fi primit la Casa Albă de preşedintele american Joe Biden, cu care va avea o conferinţă de presă comună la ora locală 16:15 (21:15 GMT).

Statele Unite sunt cel mai important susţinător extern al Kievului, dar promisiunea preşedintelui american Joe Biden de a continua să ajute financiar Ucraina întâmpină provocări serioase. Congresul nu a reuşit săptămâna trecută să adopte un pachet în valoare de peste 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar Volodimir Zelenski speră ca prin vizita lui să sporească presiunea asupra Washingtonului în această privinţă.

De la începerea invaziei ruse în Ucraina pe 24 februarie 2022, Congresul SUA a alocat deja peste 110 miliarde de dolari în sprijinul Kievului, însă nu a adoptat deocamdată noul pachet de asistenţă

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția Chișinăului după ce spionajul rus a acuzat-o pe Maia Sandu că pregătește cucerirea Transnistriei

Jumătate dintre ucraineni susțin aderarea la NATO, în contextul în care o parte din teritorii rămân ocupate de Rusia

Reacția furioasă a lui Zelenski după ce premierul slovac s-a dus în vizită la Putin: Vrea să-l ajute

Joe Biden a anulat 37 de condamnări la moarte. Ce pedeapsă vor executa deținuții care au scăpat de execuție

Partenerii noștri