Casa Albă: Nu există niciun semn că Rusia se pregătește să folosească arma nucleară în Ucraina
Statele Unite nu au văzut niciun semn care să indice că Rusia se pregăteşte să folosească o arma nucleară în Ucraina, a dat asigurări miercuri Casa Albă, în reacţie la afirmaţiile făcute de Vladimir Putin, informează AFP, preluată de Agerpres.
„Nu am văzut niciun motiv pentru a ne ajusta propria postură nucleară şi nici vreun semn că Rusia se pregăteşte să folosească o arma nucleară în Ucraina”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, după ce a fost întrebată de jurnalişti cu privire la remarcile preşedintelui rus care a spus că doctrina militară rusă prevede utilizarea armei supreme dacă existenţa Rusiei este ameninţată sau în cazul unui „atac la suveranitatea şi independenţa noastră”.
Preşedintele rus Vladimir Putin a lăudat miercuri armamentul nuclear al ţării sale, apreciind că acesta este „mai avansat” decât cel al SUA şi asigurând că arsenalul său este întotdeauna „pregătit” pentru un război nuclear, notează AFP.
Vladimir Putin a adăugat că ţara sa este „pregătită” pentru un conflict nuclear din punct de vedere tehnic şi militar, dar că nu s-a gândit niciodată să folosească astfel de arme în Ucraina.
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News