Live

Casa Albă a încercat să blocheze publicarea conversaţiei dintre Trump şi preşedintele Ucrainei

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Oficiali din cadrul Casei Albe au încercat să blocheze difuzarea stenogramei conversaţiei controversate pe care preşedintele Donald Trump a avut-o cu omologul din Ucraina, Volodimir Zelenski, arată raportul elaborat de inspectorii serviciilor secrete, informează MEDIAFAX.

„În zilele de după conversaţia telefonică, am aflat din partea unor oficiali SUA că oficiali de la Casa Albă au intervenit pentru a bloca toate înregistrările convorbirii telefonice, mai ales practica elaborării stenogramei. Aceste acţiuni mi-au evidenţiat faptul că oficialii de la Casa Albă au înţeles gravitatea situaţiei”, se arată în raport.

Preşedintele SUA, Donald Trump, i-a cerut în mod repetat omologului său din Ucraina, Volodimir Zelenski, să lanseze o investigaţie care să vizeze activităţi ale fostului vicepreşedinte Joe Biden şi ale fiului acestuia, Hunter Biden, arată stenograma conversaţiei, prezentată de Casa Albă. „Sunt multe discuţii despre fiul lui Biden, că Biden a oprit o acţiune de investigare şi multă lume vrea să afle despre acest lucru, deci orice puteţi face împreună cu procurorul general ar fi minunat. Biden s-a lăudat că a oprit ancheta, deci, dacă aţi putea să verificaţi. Mie mi se pare oribil”, i-a spus Donald Trump lui Volodimir Zelenski, potrivit stenogramei convorbirii, prezentată miercuri de Preşedinţia SUA.

Volodimir Zelenski a răspuns: „Chiar voiam să vă spun despre procuror. În primul rând, înţeleg şi cunosc foarte bine situaţia. Dat fiind că avem majoritate absolută în Parlament, viitorul procuror general va fi sută la sută omul meu, candidatul meu, va fi aprobat de Parlament şi vom începe cu un nou procuror în septembrie. Va verifica situaţia, mai ales cea a companiei pe care aţi menţionat-o (...)”.

Donald Trump a insistat: „Vor trebui verificate anumite lucruri. Îi voi spune domnului Giuliani să vă sune, îi voi cere şi procurorului general Barr să vă sune şi vom verifica totul. Sunt sigur că veţi rezolva. Am auzit că procurorul a fost tratat foarte rău şi că a fost un procuror foarte corect, deci succes în toate. Economia dumneavoastră se va îmbunătăţi din ce în ce mai mult, pot anticipa. Aveţi multe resurse. Este o ţară măreaţă. Am mulţi prieteni ucraineni, sunt oameni incredibili”.

La finalul conversaţiei, Donald Trump a declarat: „Bun, vă mulţumesc foarte mult şi apreciez. Îi voi pune pe Rudy şi pe procurorul general Barr să vă sune. Mulţumesc. Oricând veţi vrea să veniţi la Casa Albă, mă puteţi suna. Să ne daţi o dată şi rezolvăm. Aştept să vă văd”.

Citiţi aici conversaţia integrală dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski.

Procedura de impeachment împotriva lui Donald Trump, demarată după conversaţia preşedintelui cu Zelenski

Nancy Pelosi, lidera Camerei Reprezentanţilor din SUA, a anunţat marţi seară lansarea unei investigaţii parlamentare care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump. „Săptămâna aceasta, preşedintele Donald Trump a recunoscut că i-a cerut preşedintelui Ucrainei să comită acţiuni care să îl ajute pe el din punct de vedere politic. Prin urmare, Camera Reprezentanţilor iniţiază astăzi o anchetă oficială în sensul demiterii. Le cer celor şase comisii să demareze investigaţiile sub această umbrelă”, a declarat Nancy Pelosi. „Preşedintele trebuie tras la răspundere. Nimeni nu este mai presus de lege”, a subliniat Pelosi.

Camera Reprezentanţilor din SUA a cerut oficial Casei Albe prezentarea stenogramei conversaţiilor preşedintelui Donald Trump cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski. Comisiile pentru Informaţii, Supraveghere şi Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor au trimis marţi o scrisoare oficială Preşedinţiei SUA prin care cer transmiterea stenogramelor conversaţiilor lui Donald Trump, pe fondul suspiciunilor că acesta ar fi cerut Ucrainei investigarea fostului vicepreşedinte Joe Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA. „Dacă recentele informaţii apărute în presă sunt adevărate, înseamnă că preşedintele a discutat cu un lider străin despre investigaţii care să îl vizeze pe un adversar politic în scrutinul din SUA. Aceasta este definiţia abuzului de putere în mod corupt”, se arată în scrisoare.

Donald Trump este suspectat că i-a cerut preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o convorbire desfăşurată pe 25 iulie, să ofere informaţii compromiţătoare despre activităţi de afaceri ale lui Joe Biden şi ale fiului acestuia, Hunter Biden.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat, marţi seară, că a autorizat publicarea stenogramelor conversaţiilor sale cu omologul din Ucraina, Volodimir Zelenski. „Mă aflu acum la reuniunea ONU, reprezentând ţara noastră, dar am autorizat publicarea mâine a stenogramei totale, neclasificate şi neredactate a conversaţiei mele cu preşedintele Zelenski din Ucraina. Veţi vedea că a fost o convorbire amicală şi total adecvată. Fără presiuni şi, spre deosebire de Joe Biden şi de fiul lui, fără favoruri în schimbul favorurilor! Aceasta nu este alceva decât continuarea celei mai mari şi mai distructive vânători de vrăjitoare din toate timpurile!”, a declarat Donald Trump prin Twitter.

Donald Trump a denunţat anunţul lui Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, privind ancheta care ar putea conduce la demitere, apreciind că este vorba de un act de „hărţuire prezidenţială”. „O zi atât de importantă la Naţiunile Unite, atât de multă muncă şi atât de mult succes, iar democraţii au ruinat-o şi au discreditat-o intenţionat cu ştiri despre mizeria vânătorii de vrăjitoare. Foarte rău pentru ţara noastră. Pelosi, Nadler, Schiff şi, desigur, Maxine Waters! Vă vine să credeţi? Nu au văzut deloc nicio stenogramă. Vânătoare de vrăjitoare totală! Hărţuire prezidenţială”, a reacţionat Donald Trump prin Twitter.

Brad Parscale, directorul echipei de campanie electorală a lui Donald Trump, a catalogat drept „neinspirată” decizia lui Nancy Pelosi. „Democraţii au deschis oficial drumul pentru o victorie imensă a lui Donald Trump”, a spus Parscale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vremuri grele pentru democrațiile liberale. Anul electoral 2024 le-a fragilizat mai mult ca oricând

Mai mulți bani în apărarea Groenlandei, după ce Donald Trump a reafirmat dorința de a cumpăra teritoriul

Polii de putere din toată lumea se pregătesc de impact. Ce planuri au Europa, China și statele din Orientul Mijlociu pentru Trump 2.0

Manifestație împotriva lui Donald Trump în Panama. Zeci de persoane au strigat sloganuri în fața Ambasadei SUA: „Nu te-atinge de canal"

Partenerii noștri