Live

Care sunt cele trei scenarii pentru încheierea războiului din Ucraina, anunțate de consilierul președintelui Zelenski

Data actualizării: Data publicării:
Mihailo Podoliak, consilierul președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak, a expus joi, într-o intervenţie televizată, trei scenarii pe care conducerea ucraineană le examinează privind încheierea războiului declanşat de Rusia: victoria, înfrângerea sau un probabil acord „Minsk 3”.

„Există doar trei scenarii de încheiere a războiului. Primul: noi câştigăm şi va exista atunci statul Ucraina, care va domina regiunea pe ansamblul ei, şi prin urmare va avea relaţii de parteneriat clar stabilite. Atunci, ea va fi capabilă să-şi modernizeze forţele armate şi să aibă o armată eficientă”, a declarat Mihailo Podoliak, potrivit agenției Unian, preluată de Agerpres.

În paralel cu aceasta, potrivit lui Podoliak, va exista o zonă demilitarizată cu Federaţia Rusă, care va fi privată de rachete cu o anumită rază de acţiune, iar ulterior se va organiza un summit pe tema controlului arsenalelor nucleare ale Rusiei.

Al doilea scenariu ar fi ca Ucraina să piardă, iar atunci Ucraina „va muri treptat” în decurs de câţiva ani, a afirmat consilierul administraţiei de la Kiev.

„Există şi un al treilea scenariu, de mijloc: nu pierdem, dar există o linie de demarcaţie - «Minsk 3» (acord de genul celor de până acum, care erau destinate să aducă pacea în Donbas - 2014 şi 2015). Asta înseamnă că veţi muri foarte lent. Veţi fi conectaţi la aparate care vă vor ţine în viaţă”, a declarat Podoliak, adresându-se concetăţenilor săi. În acest caz, în opinia sa, Ucraina ca stat nu va mai exista.

„Aşadar, orice altceva este o încercare de a găsi unele elemente alternative care să permită ca ceva să continue undeva... Noi cu dumneavoastră avem opţiuni foarte simple - câştigăm sau pierdem”, a spus Podoliak în acelaşi mesaj transmis la o zi după summitul NATO de la Vilnius, unde Ucrainei i-au fost promise noi ajutoare în arme şi sprijin din partea Occidentului pentru ca forţele ucrainene să-şi poată continua contraofensiva declanşată în iunie pentru recuperarea teritoriilor ocupate de trupele Moscovei.

Mesajul lui Zelenski după summitul NATO

Anterior, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase că o victorie a ucrainenilor în acest război va fi reprezentată de recuperarea tuturor teritoriilor ocupate de Rusia, eliberarea tuturor ucrainenilor aflaţi prizonieri la ruşi, readucerea acasă a tuturor copiilor răpiţi de Rusia, întoarcerea ucrainenilor din străinătate şi tragerea la răspundere a Federaţiei Ruse pentru crimele comise în Ucraina.

Un purtător de cuvânt al forţelor ucrainene care operează în zona Tavria din sudul Ucrainei, Valeri Şerşeni, a declarat joi că armata ucraineană continuă să avanseze în sud. Trupele ucrainene au reuşit să obţină un succes parţial în ofensiva lor în direcţia Berdiansk. Ocupanţii ruşi opun o rezistenţă serioasă, spune el.

Întors de la Vilnius la Kiev, Volodimir Zelenski, le-a transmis ucrainenilor că ţările aliate din Occident vor oferi sprijin militar Kievului atât timp cât va fi necesar. Cu toate acestea, a afirmat el, totul va depinde de situaţia de pe câmpul de luptă, conform portalului Glavred.

Institutul american pentru Studiul Războiului consideră că forţele armate ucrainene îşi continuă ofensiva în zonele Bahmut (est), Melitopol şi Berdiansk (sud). Acestea au reuşit să obţină anumite succese în unele zone ale frontului. Bloggerii militari ruşi au scris, de asemenea, despre înaintarea trupelor ucrainene, conform media citate.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri