Care e situația în Wuhan, epicentrul pandemiei de coronavirus, la aproape două luni de la închiderea totală a metropolei
Wuhan, orașul din China în care a fost identificat pentru prima ora COVID-19 încă se confruntă cu o epidemie severă, pe fondul transmiterii locale a virusului, au spus oficialii chinezi din metropolă într-o conferință de presă care a avut loc duminică, relatează CNN.
Wuhan, o metropolă de 11 milioane de oameni, este un oraș închis încă din 23 ianuarie și este considerat a fi epicentrul pandemiei de coronavirus.
„Deși numărul zilnic de noi cazuri nu este mai mare de 9, virusul încă se transmite în interiorul comunității”, spune Zheng Yun, director adjunct al comisiei municipale de Sănătate din Wuhan. El a adăugat că riscurile sunt încă severe în Wuhan, în condițiile în care unii dintre pacienții recenți s-au infectat luând contact doar cu oameni din comunitățile lor.
Zheng le-a reamintit cetățenilor din Wuhan să rămână vigilenți și atenți și să evite să iasă din case cât de mult este posibil.
China a anunţat sâmbătă 11 noi contaminări cu noul coronavirus, dar pentru prima dată de la declanşarea pandemiei cele mai multe sunt persoane care au venit din străinătate.
Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă 13 morţi suplimentare (în creştere uşoară faţă de şapte în ajun), ridicând totalul la 3.189 în China continentală (fără Hong Kong şi Macao).
În total, 80.824 de persoane au fost contaminate în ţară. Peste 65.000, mai mult de 80%, sunt însă deja vindecate şi au fost externate din spital.
Sensibila ameliorare constatată în ultimele săptămâni a determinat autorităţile să relaxeze restricţiile de deplasare vizându-i pe cei 56 de milioane de locuitori ai provinciei Hubei, cu reşedinţa la Wuhan.
Editor: Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News