Live

Care ar fi cauza prăbușirii avionului sud-coreean. Martorii spun că au auzit o explozie puternică

Data actualizării: Data publicării:
Cea mai mare tragedie aviatică din istoria Corneei de Sud. Foto: Profimedia

Apar primele ipoteze în legătură cu prăbușirea avionului sud-coreean în timpul încercării de a ateriza pe aeroportul Muan. Accidentul pare să fi fost cauzat de contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare, a relatat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap.

Avionul, care avea la bord 181 de persoane, a lansat un apel de urgenţă la scurt timp după ce turnul de control a avertizat în legătură cu prezenţa păsărilor în zonă, conform unui briefing al Ministerului Transporturilor.

Avionul a încercat iniţial să aterizeze pe pista nr. 01, când turnul de control a avertizat că în zonă se află păsări şi există posibilitatea unei coliziuni. Aproximativ un minut mai târziu, pilotul a lansat un apel de urgenţă către turn.

Turnul de control a instruit avionul să aterizeze în direcţia opusă, pe pista nr. 19. Pilotul a urmat instrucţiunile.

Tentativa de aterizare a avut loc la aproximativ două minute după apelul de urgență. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei.

Martorii spun că au văzut scântei și au auzit o explozie, înainte de accident.
Yoo Jae-yong, 41 de ani, care se afla aproape de aeroport, a spus pentru agenția Yonhap că a văzut o scânteie pe aripa dreaptă a avionului, cu puțin timp înainte de accident.
Kim Yong-cheol, în vârstă de 70 de ani, a spus că avionul a ratat aterizarea, apoi s-a întors pentru a face o nouă aterizare. El a spus că a văzut un „fum negru care se ridica spre cer” după ce a auzit o „explozie puternică”.
„Am văzut avionul coborând și am crezut că era pe cale să aterizeze când am observat o lumină”, adaugă un alt martor, pe nume Cho. „Apoi s-a auzit o bubuitură puternică, urmată de fum, apoi am auzit o serie de explozii”, a adăugat el.

167 de oameni au murit în acest accident aviatic, iar doi au supraviețuit. Este cea mai mare tragedie aviatică din istoria Corneei de Sud.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A apărut alături de o tânără cu 51 de ani mai mică și internetul a ”explodat”. Care e, de fapt, adevărul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autorităţile din Coreea de Sud nu au reușit să-l aresteze pe președintele Yoon, după o confruntare cu dispozitivul său de pază

Care au fost cele mai punctuale companii aeriene în 2024, anul în care turismul global și-a revenit total după pandemie

Percheziții pe un aeroport din Coreea de Sud, după prăbușirea avionului Jeju Air

Preşedintele demis al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, va fi arestat până pe 6 ianuarie

Partenerii noștri