Live

Canada a trimis două nave de război în Marea Baltică

Data publicării:
Canada a trimis două nave de război în Marea Baltică. FOTO: Facebook Marine royale canadienne

Canada a trimis duminică două nave de război în Marea Baltică şi în Atlanticul de Nord şi care s-au alăturat celor două fregate aflate deja în regiune pentru a întări flancul estic al NATO ca răspuns la invazia rusă a Ucrainei.

Navele HMC Kingston şi Summerside vor fi desfăşurate timp de patru luni în cadrul unor ''măsuri de descurajare în Europa Centrală şi de Est'', lansate după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, a anunţat Marina canadiană într-un comunicat.

În octombrie, navele vor participa la exerciţii subacvatice de îndepărtare a minelor şi vor menţine un ''nivel ridicat de pregătire'' care le va permite ''să răspundă rapid şi eficient în sprijinul oricărei operaţiuni NATO'', a precizat sursa citată, scrie Agerpres.

HMCS Halifax şi Montreal urmează să revină în iulie de la operaţiunea ''Reassurance'', care vizează să descurajeze Rusia în orice intervenţie în ţările Europei Centrale şi de Est şi care este cea mai amplă din punct de vedere al efectivelor condusă de Canada în Europa în ultimul deceniu.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump readuce în discuție „ideea excelentă” de a face Canada al 51-lea stat american

Canada anunţă noi reguli la frontieră, după amenințarea lui Donald Trump privind tarifele

Noua frontieră în confruntarea dronelor. Cum se pregătesc puterile occidentale pentru un potențial război

Un câine s-a întors acasă la 2 luni după ce a dispărut în pădure cu stăpânul. Ce s-a întâmplat cu bărbatul care plecase la vânătoare

Partenerii noștri