Camilla, ducesa de Cornwall, a fost testată pozitiv cu Covid-19
Camilla, ducesa de Cornwall, s-a infectat cu SARS-CoV-2, a anunțat Clarence House prin intermediul unui comunicat. Săptămâna trecută și prințul Charles al Marii Britanii a fost testat pozitiv cu Covid-19, la doar câteva zile după ce regina Elisabeta a II-a şi-a sărbătorit într-un cadru privat împlinirea a 70 de ani de domnie, ocazie cu care şi-a exprimat dorința ca după moartea sa Camilla să devină regină-consoartă.
"Alteţa Sa Regală ducesa de Cornwall a fost testată pozitiv cu noul coronavirus şi s-a plasat în autoizolare. Continuăm să respectăm recomandările guvernamentale", a anunţat luni biroul de presă de la Clarence House, reşedinţa oficială a prinţului Charles.
Camilla, în vârstă de 74 de ani, a contractat noul coronavirus pentru prima dată la doar câteva zile după ce prinţul de Wales, în vârstă de 73 de ani, a fost testat pozitiv pentru a doua oară, săptămâna trecută. În comunicatul de luni, Clarence House nu a oferit actualizări despre starea de sănătate a prinţului Charles şi nici detalii despre starea ducesei Camilla.
Atât prinţul Charles, cât şi ducesa de Cornwall sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva COVID-19 şi au primit deja şi dozele "booster".
O sursă din anturajul familiei regale a dezvăluit săptămâna trecută pentru Reuters că prinţul Charles s-a întâlnit cu mama lui, regina Elisabeta a II-a, cu două zile înainte să fie testat pozitiv cu noul coronavirus. Sursa a precizat la acea vreme că suverana nu prezenta niciun simptom şi că starea ei de sănătate este monitorizată cu atenţie.
În mesajul care a marcat cea de-a 70-a aniversare a domniei sale, Regina Elisabeta a II-a a spus că este „dorința ei sinceră” ca ducesa de Cornwall, Camilla, să aibă numele de „regină” atunci când moștenitorul Coroanei, prințul Charles, va deveni rege.
Până acum, existau speculații că soția prințului Charles va fi numită „Prințesă consoartă”, dar în mesajul Reginei Elisabeta a II-a cu ocazia Jubileului de Platină se spune că, „atunci când va veni acel moment”, Camilla trebuie să devină „regina consoartă”.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News