Live

Camera Reprezentanţilor a trimis articolele de inculpare a lui Donald Trump către Senatul american

Data publicării:
FOTO: Alex Wong/Getty Images

Camera Reprezentanţilor a Congresului american a aprobat, miercuri, o rezoluţie care prevede trimiterea în Senat a articolelor de inculpare a preşedintelui Donald Trump, relatează MEDIAFAX.

Rezoluţia a fost aprobată cu un raport de voturi de 228 la 193. Un congresman democrat, Collin Peterson, a votat împotriva procedurii, informează NBC News şi CNN.

Anterior, Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a anunţat coordonatorii acţiunii de formulare a acuzaţiilor în procedura demiterii preşedintelui Donald Trump. Principalul coordonator al procedurii de prezentare a acuzaţiilor în procesul din Senat va fi Adam Schiff, preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, a declarat Nancy Pelosi.

Ceilalţi coordonatori sunt: Jerry Nadler, preşedintele Comisiei Judiciare din Camera Reprezentanţilor, şi congresmenii Hakeem Jeffries, Jason Crow, Val Demings, Zoe Lofgren şi Sylvia Garcia.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a decis inculparea preşedintelui Donald Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. Donald Trump este suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

Cazul va ajunge în Senatul SUA care, după un proces, va stabili prin majoritate de două-treimi dacă Donald Trump este vinovat sau nevinovat. În cazul în care Donald Trump va fi găsit vinovat, va fi destituit. Demiterea preşedintelui Donald Trump este improbabilă în contextul în care Partidul Republican deţine majoritatea în Senatul SUA.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vremuri grele pentru democrațiile liberale. Anul electoral 2024 le-a fragilizat mai mult ca oricând

Mai mulți bani în apărarea Groenlandei, după ce Donald Trump a reafirmat dorința de a cumpăra teritoriul

Polii de putere din toată lumea se pregătesc de impact. Ce planuri au Europa, China și statele din Orientul Mijlociu pentru Trump 2.0

Manifestație împotriva lui Donald Trump în Panama. Zeci de persoane au strigat sloganuri în fața Ambasadei SUA: „Nu te-atinge de canal"

Partenerii noștri