Brexit. Negocierile par lipsite de sorți de izbândă
Există „probleme semnificative” în negocierile dintre Londra și Uniunea Europeană în legătură cu viitoarele lor relaţii comerciale, în pofida faptului că Uniunea Europeană i-a făcut Marii Britanii o ofertă nouă în domeniul pescuitului, au anunţat surse apropiate acestui dosar, citate sâmbătă de agenția germană dpa.
„Negocierile continuă, dar poziţiile noastre rămân îndepărtate”, au declarat sursele citate, care au menţionat pescuitul şi subvenţiile drept principale obstacole în tratative, relatează Agerpres.
În prezent, obținerea unui acord care să reglementeze relaţiile comerciale viitoare între Bruxelles şi Londra pare destul de improbabilă.
Menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice, respinsă de Londra, este unul dintre subiectele cele mai controversate în aceste tratative şi un subiect sensibil în special pentru Franţa şi Olanda, ţări cu un sector dezvoltat al pescuitului.
Fără un acord, relaţiile comerciale dintre Regatul Unit şi UE vor fi reglementate de normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Va fi însă nevoie de unele înţelegeri sectoriale între Bruxelles şi Londra pentru domenii care necesită un cadru legal, cum este sectorul transporturilor, pentru acesta Comisia Europeană anunţând săptămâna trecută planuri de contingenţă aplicabile în caz de eşec al negocierilor.
Contrar unui anumit optimism manifestat de europeni, purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson a declarat joi că o ieşire a Regatului Unit din piaţa unică europeană şi din uniunea vamală fără încheierea unui acord de liber-schimb până pe 31 decembrie „rămâne rezultatul cel mai probabil”.
Ministrul irlandez de externe: Negocierile ar putea eșua din cauza temei pescuitului
Și ministrul irlandez de externe, Simon Coveney, a declarat că va fi greu să se ajungă la un acord comercial între UE şi Marea Britanie în următoarele 24 de ore şi recunoaște că negocierile ar putea eşua din cauza impasului generat de subiectul drepturilor de pescuit, a informat duminică Reuters, citată de Agerpres.
Cu mai puţin de două săptămâni înainte ca Marea Britanie să iasă din UE, ambele părţi se îndeamnă reciproc să acţioneze pentru a realiza progrese şi pentru a proteja un comerţ în valoare de aproape 1.000 de miliarde de dolari din tarife vamale şi taxe impuse pentru anumite mărfuri.
Discuţiile sunt în mare parte blocate pe două subiecte: drepturile de pescuit ale Uniunii în apele britanice şi crearea aşa-numitelor condiţii de concurenţă echitabilă care să asigure reguli privind o concurenţă loială pentru ambele părţi.
„Nu văd ca acest lucru să fie convenit cu uşurinţă în următoarele 24 de ore. (...) S-ar putea să vedem o confruntare cu privire la pescuit”, a spus Coveney, potrivit săptămânalului Sunday Times. „Nu m-ar surprinde dacă această chestiune va face să eşueze întreaga negociere. Are cu siguranţă potenţialul de a o face”, crede şeful diplomaţiei irlandeze.
Coveney a adăugat că i-a fi greu să vadă state membre UE care desfăşoară activităţi de pescuit, precum Irlanda, Franţa, Belgia, Danemarca şi Olanda, susţinând un acord care depăşeşte oferta aflată în prezent pe masa negocierilor.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News