Live

Borrell îi ia apărarea lui Trump: „A avut dreptate când a cerut țărilor NATO să-și crească cheltuielile pentru apărare. Ne-a avertizat”

Data publicării:
Donald Trump. FOTO: Profimedia Images

Fostul preşedinte american Donald Trump „a avut dreptate” atunci când a îndemnat de la Casa Albă ţările NATO să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare, a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, într-un interviu acordat EFE şi difuzat joi de agenţia de presă spaniolă, potrivit Agerpres.

„Trump, în felul său şi cu stilul său special, a emis un avertisment către europeni care, în contextul războiului din Ucraina, s-a dovedit corect. Adică, noi europenii ne-am neglijat securitatea, în special capacităţile noastre de apărare”, a declarat Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate.

Borrell, care a discutat cu EFE în marginea summitului aniversar al NATO de la Washington din 9-11 iulie, a amintit că, după încheierea Războiului Rece, cheltuielile militare au încetat să mai fie o prioritate în Europa şi, ulterior, această situaţie s-a agravat odată cu criza euro din 2009 până în 2016, întrucât „din punct de vedere politic era mai uşor să fie reduse arsenalele în loc să fie tăiate pensiile”.

Cu toate acestea, atitudinea din ce în ce mai agresivă a Rusiei, inclusiv anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014, i-a determinat pe membrii NATO să se angajeze la o creştere a cheltuielilor militare, Alianţa estimând că 23 de ţări aliate vor depăşi sau vor îndeplini în acest an obiectivul de a aloca pentru apărare 2% din PIB.

„Trump ne-a avertizat cu brutalitate, dar a avut dreptate: Europa trebuie să garanteze o capacitate defensivă mai mare”, a subliniat Borrell.

Pe de altă parte, deşi a evitat să comenteze alegerile prezidenţiale din SUA, Borrell a apreciat totuşi că, în opinia sa, administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a fost „foarte bună” pentru Europa, „fără îndoială mai bună” decât cea a lui Trump.

Borrell insistă că există „un disconfort profund” în UE referitor la vizitele lui Viktor Orban

În interviul acordat EFE, Borrell a mai atras atenţia că există un „disconfort profund” în Uniunea Europeană din cauza recentelor călătorii ale premierului ungar, Viktor Orban, în Rusia şi China, în ceea ce Orban a numit o „misiune de pace” pentru Ucraina.

„Există un profund disconfort în Uniunea Europeană în legătură cu acest comportament”, a insistat Borrell.

EFE aminteşte că, la câteva zile după ce Ungaria a preluat, la 1 iulie, preşedinţia semestrială a Consiliului UE, Orban, considerat cel mai apropiat lider european de Kremlin, a vizitat Kievul, Moscova, Beijingul şi Washingtonul în ceea ce el a descris drept o „misiune de pace” pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Aceste vizite au generat, potrivit lui Borrell, „o confuzie nefericită”, deoarece Orban a încercat să imprime deplasărilor sale un aer oficial utilizând, de exemplu, sigla ţării sale în calitate de preşedinte al Consiliului UE în călătoriile sale în China şi Rusia, în ciuda faptului că blocul comunitar a insistat că nu are competenţă sau autoritate să negocieze în numele său.

Având în vedere această situaţie, Borrell şi-a exprimat dorinţa ca miniştrii de Externe ai Celor 27 să abordeze această problemă la următorul Consiliu, programat pentru 22 iulie.

Borrell nu a vrut să anticipeze ce măsuri ar putea fi luate la acest Consiliu, pe care el însuşi îl va prezida în calitate de şef al diplomaţiei europene, dar a atras atenţia că acţiunile lui Orban nu sunt în conformitate cu Tratatul Uniunii.

Vizitele lui Orban în Rusia şi China au luat prin surprindere mulţi membri ai UE şi au provocat iritare dincolo de graniţele UE, inclusiv în rândul ţărilor NATO, reuniţi la Washington în perioada 9-11 iulie pentru un summit aniversar.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Detenții familiale, deportări. Ce planuri are noua administrație Trump pentru familiile de imigranți și copiii aflați ilegal în SUA

Putin: „În 2021 Biden mi-a propus să fie amânată aderarea Ucrainei la NATO, pentru că nu era pregătită”. Ce i-ar fi răspuns rusul

În următorul mandat al lui Trump va crește semnificativ riscul unei crize internaționale majore, crede un fost consilier de securitate

Donald Trump și-a ales ambasadorul în Panama, pe fondul amenințărilor că SUA vor prelua canalul dintre Pacific și Atlantic

Partenerii noștri