Live

Boris Pistorius, confirmat de Olaf Scholz drept noul ministru german al apărării

Data publicării:
Boris Pistorius, ministrul german al apărării. Foto: Profimedia Images

Social-democratul Boris Pistorius, ministrul de interne al landului german Saxonia Inferioară, a fost numit marţi pentru a prelua portofoliul vacant de ministru federal al apărării, a anunţat guvernul de la Berlin într-un comunicat, în contextul în care Germania este supusă unor presiuni tot mai mari pentru a-şi spori sprijinul militar acordat Ucrainei, scrie Reuters

Cancelarul german Olaf Scholz a confirmat marţi desemnarea social-democratului Boris Pistorius la conducerea Ministerului Apărării, prezentându-l drept „persoana potrivită” pentru a conduce „schimbarea de epocă” provocată de războiul din Ucraina.

„Sunt încântat că Boris Pistorius, un politician remarcabil din ţara noastră, va fi noul ministru al apărării. Cu experienţa, competenţa şi asertivitatea sa, precum şi cu empatia sa, este exact persoana potrivită pentru Bundeswehr în acest punct de cotitură”, a scris pe Twitter cancelarul Olaf Scholz.


Christine Lambrecht a demisionat luni din postul de ministru al apărării, în contextul creşterii presiunilor asupra guvernului de la Berlin pentru a livra tancuri Ucrainei. În ultima perioadă, ea a fost ținta criticilor în special după un mesaj de Anul Nou în care vorbea despre invazia Rusiei în Ucraina în timp ce în spatele ei erau artificii.

Pistorius va depune jurământul joi, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit. 

Numirea lui Boris Pistorius este o surpriză, favoriţii pentru postul de ministru al apărării fiind ministrul muncii Hubertus Heil, co-liderul Partidului Social-Democrat Lars Klingbeil şi şeful Cancelariei federale, Wolfgang Schmidt.

Pistorius este ministru de interne al landului Saxonia Inferioară începând din anul 2013. Anterior, el a fost primar al oraşului Osnabrück. Pistorius are 62 de ani, este văduv şi are două fiice. El a candidat la alegerile din 2019 pentru preşedinţia Partidului Social-Democrat (SPD).

Numirea sa are loc în contextul în care aliaţii occidentali fac presiuni asupra Germaniei pentru a da undă verde livrării de tancuri Leopard, de producţie germană, către Ucraina. Berlinul a refuzat până acum să furnizeze tancuri de luptă sau să permită aliaţilor care le au să facă acest lucru, spunând că tancurile occidentale ar trebui să fie furnizate Ucrainei doar dacă există un acord între principalii aliaţi ai Kievului, inclusiv SUA.

Citește și: Președintele Poloniei a cerut insistent la Davos ”arme, arme și iar arme”

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O amuletă misterioasă, descoperită în Germania, ar putea rescrie istoria creștinismului

Atacul din Magdeburg: Arabia Saudită ceruse extrădarea suspectului. Întrebări privind lacunele de securitate din Germania

Bonusurile și salariile managerilor de la Volkswagen vor fi reduse în următorii ani (presă)

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Partenerii noștri