Live

Boris Johnson mai încearcă o dată votul pentru alegerile anticipate, luni

Data publicării:
Boris Johnson spune că Regatul Unit s-a descurcat mai bine decât UE cu campania de vaccinare. Foto: GettyImages

Guvernul britanic va convoca un nou vot în Camera Comunelor luni cu privire la organizarea de alegeri legislative anticipate, a anunţat joi ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Jacob Rees-Mogg, după eşecul primei tentative, transmit Reuters şi Press Association, citate de Agerpres.

În cursul nopţii, membrii Camerei Comunelor au respins o moţiune prin care premierul conservator Boris Johnson convoca alegeri anticipate pentru data de 15 octombrie, în încercarea de a rezolva criza politică legată de Brexit.

Moţiunea guvernului, care avea nevoie de o majoritate de două treimi, a întrunit un scor de 298 la 55, lipsindu-i 136 de voturi.

Partidul Laburist, de opoziţie, care s-a abţinut de la vot, a declarat că nu va fi de acord cu un scrutin anticipat până când legea care blochează o ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără acord la 31 octombrie şi cere o nouă amânare a Brexit-ului până la 31 ianuarie, nu va intra în vigoare.

Se aşteaptă ca legea, adoptată miercuri de Camera Comunelor cu ajutorul unei facţiuni rebele excluse marţi din Partidul Conservator, să treacă vineri prin Camera Lorzilor şi să primească sancţiunea regală luni.

Partidele de opoziţie sunt în principiu de acord cu alegeri anticipate, dar joi dezbăteau dacă să accepte sau nu data propusă de Johnson, 15 octombrie.

Diplomaţi citaţi de Reuters au declarat că o campanie electorală ar stopa orice negocieri cu UE. 'Partea britanică continuă să producă haos şi este foarte dificil de prezis orice', a afirmat un diplomat al Uniunii Europene.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma tarifelor propuse de Trump. Analiști: Deschide ușa pentru un acord comercial bilateral

Boris Johnson, dat afară din platoul unei emisiuni TV: În loc să vorbească despre alegerile din SUA, își lăuda cartea de memorii

Brexitul a costat-o pe Marea Britanie 24 de miliarde de lire sterline, plus alte datorii de miliarde de euro

Boris Johnson s-a dezlănțuit în noua lui carte: Macron este o „adevărată pacoste”, Starmer - „un taur cu un termometru înfipt în fund”

Partenerii noștri