Live

Boris Johnson anunță că Rusia înclină spre o invazie totală în Ucraina. „Vom impune un pachet imediat de sancţiuni economice”

Data publicării:
Premierul Boris Johnson. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin pare să încline spre o invazie pe scară largăîn Ucraina, a declarat marţi premierul britanic Boris Johnson, care a prezidat o reuniune a comitetului de urgenţă COBRA, pe care l-a convocat după ultimele evoluţii în criza ucraineană, apreciind că prin recunoaşterea entităţilor separatiste Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei liderul rus a distrus complet dreptul internaţional, potrivit Reuters şi EFE.

Într-o declaraţie făcută presei în finalul reuniunii COBRA, Johnson a subliniat că ţara sa se pregăteşte să aplice un pachet imediat de sancţiuni economice, după ce Rusia a recunoscut autoproclamatele republici separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

Aceste măsuri, a adăugat şeful guvernului britanic, vor fi îndreptate împotriva Rusiei şi vor avea ca scop să afecteze cât mai mult posibilinteresele economice ruseşti.

Vladimir Putin a ordonat desfăşurarea de trupe ruse în două regiuni separatiste din estul Ucrainei, după ce le-a recunoscut independenţa luni, accelerând astfel o criză care ar putea duce la un război major, aşa cum şi-a exprimat temerile Occidentul.

Regatul Unit va continua să depună eforturi pentru ca Vladimir Putin să eşueze dacă va încerca să invadeze Kievul, a declarat Johnson, care speră să anunţe marţi dimensiunea primelor sancţiuni pe care ţara sa le va adopta. Premierul britanic nu a exclus mai multe sancţiuni în cazul unui comportament iraţionaldin partea ruşilor, transmite Agerpres. 

Pe rețelele sociale au că a apărut încă din noaptea de luni spre marți mai multe videouri cu tancuri şi alte echipamente militare care treceau prin oraşul Doneţk, controlat de separatişti, după ce Putin a recunoscut oficial regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk şi a ordonat desfăşurarea forţelor ruse pentru menţinerea păcii.

Se poate trage concluzia că invadarea Ucrainei a început, a declarat ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid. Ruşii, preşedintele Vladimir Putin au decis să atace suveranitatea Ucrainei şi integritatea sa teritorială, a spus oficialul britanic. Vom institui sancţiuni aşa cum am spus că o vom face, a adăugat Sajid Javid.

Sancțiunile britanice asupra Rusiei lui Putin

Marea Britanie a ameninţat să taie accesul companiilor ruse la dolari americani şi la lire sterline, împiedicându-le să obţină finanţare pe pieţele de capital de la Londra şi să deschidă păpuşile Matrioşka ale companiilor deţinute de ruşi pentru a-i descoperi pe adevăraţii beneficiari. 

Londra nu a precizat încă cine va fi vizat de sancţiuni, dar a promis că oligarhii ruşi nu vor avea unde să se ascundă. Premierul Boris Johnson a spus că ar putea fi vizate bănci ruseşti.

Ministrul Javid a spus că sancţiunile vor fi anunţate în declaraţia făcută de Boris Johnson în Parlamentul de la Londra cu privire la ceea ce se întâmplă pe teren şi ce fel de măsuri intenţionează Regatul Unit să adopte față de situația din Ucraina.

Sunt sigur că vom face acele sancţiuni cât mai ţintite posibil, cu persoane care sunt responsabile pentru această încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, a spus el. 

De altfel, Boris Johsnon a vorbit în noaptea de luni spre marți cu preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski, spunându-i acestuia din urmă
că „o invazie este o posibilitate reală în orele şi zilele următoare”.

„El i-a spus preşedintelui Zelenski că Regatul Unit a stabilit deja sancţiuni pentru a-i viza pe cei care sunt complici la încălcări ale integrităţii teritoriale a Ucrainei şi că aceste măsuri vor intra în vigoare mâine”, potrivit unui comunicat al Guvernului de la Londra. „Prim-ministrul a indicat, de asemenea, că va lua în considerare trimiterea de mai mult sprijin defensiv Ucrainei”, se mai arată în declarație.

Citește și: Serghei Lavrov se declară neimpresionat de amenințarea Occidentului cu sancțiuni împotriva Rusiei

Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii. Foto: Profimedia Images

SUA și UE va decide, marți, primele sancțiuni împotriva Rusiei

Totodată, Uniunea Europeană urmează să anunțe, în după-amiaza zilei de marți, primele sancțiuni care vor fi impuse Rusiei ca rezultat al deciziei acesteia de a încălca dreptul internațional prin recunoașterea independenței regiunilor separatiste din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk, a anunțat șeful diplomației europene, Josep Borrell. 

„Avem un pachet (de sancţiuni posibile - n.red.). Există diferite măsuri, iar gradul de punere a lor în aplicare depinde de nivelul de agresiune”, a precizat Josep Borrell.

La rândul său, SUA se coordonează cu aliații și va anunța marți noi sancțiuni împotriva Rusiei, dar care nu se vor aplica la nivel larg populației. Oficiali din administrația Biden au spus că mișcarea lui Putin nu a declanșat un pachet mai larg de sancțiuni pe care SUA și aliații săi le-au pregătit în cazul în care Rusia invadează Ucraina, pentru că Rusia avea deja trupe în regiune.

Citește și: Ministrul ucrainean al Apărării: „Vor exista pierderi. Vom fi nevoiţi să trecem prin durere”

Reuters nu a putut determina ce sancțiuni sau controale la export ar putea fi anunțate marți, însă administrația Biden a pregătit un pachet inițial de sancțiuni împotriva Rusiei care include interzicerea instituțiilor financiare americane de la procesarea tranzacțiilor în cazul marilor bănci din Rusia, au spus, în weeekend, oameni familiari cu această chestiune, pentru Reuters.

Măsurile au ca scop afectarea economiei Rusiei prin tăierea relațiilor bancare „corespondente” dintre băncile rusești luate în vizor și instituțiile financiare americane care permit plăți internaționale.

SUA se va folosi și de cel mai puternic instrument de sancțiuni împotriva anumitor indivizi și companii din Rusia prin plasarea lor pe lista Cetățenilor Special Desemnați (SDN), astfel înlăturându-i din sistemul bancar american și interzicându-le tranzacțiile cu americani și înghețând bunurile lor din SUA, au mai precizat sursele.

Totodată, Statele Unite au anunţat luni sancţiuni împotriva regiunilor separatiste Donețk și Lugansk din Ucraina. Ordinul executiv al administrației Biden permite impunerea de sancțiuni împotriva „oricărei persoane care va opera în acele zone ale Ucrainei”.

Citește și: Ucraina: Decretele prin care Rusia recunoaște independența Donețk și Lugansk sunt identice cu cele privind Abhazia și Osetia de Sud

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

Partenerii noștri