Live

Bloomberg: Culise de la Kremlin. Cum ia Putin deciziile și de ce sunt șanse mici să fie oprit. „Toți trebuie să fie de acord”

Data actualizării: Data publicării:
Numărul de critici din eșalonul superior al Kremlinului rămâne unul limitat, dar aceștia se regăsesc atât la conducerea unor întreprinderi de stat, cât și în poziții de top al guvernului de la Moscova. Foto: Profimedia Images

La aproape opt săptămâni după ce Vladimir Putin și-a trimis trupele în Ucraina, după ce armata rusă a suferit pierderi masive și Moscova a devenit mai izolată ca niciodată pe scena internațională, un număr restrăns, dar în continuă creștere, de oficiali de la Kremlin pun la îndoială decizia lui Putin de a declanșa războiul, relatează Bloomberg.

Numărul de critici din eșalonul superior al Kremlinului rămâne unul limitat, dar aceștia se regăsesc atât la conducerea unor întreprinderi de stat, cât și în poziții de top al guvernului de la Moscova. Toți sunt de părere că invazia reprezintă o catastrofă care va șterge progresele economice făcute de Rusia în ultimii ani, au spus zece persoane care cunosc bine situația și care au acceptat să comenteze pe această temă cu condiția să rămână anonimi.

Până acum, aceste persoane nu au văzut nimic care ar putea sugera că președintele rus își va schimba strategia și nu văd nicio șansă ca vreun oficial de la Kremlin să îi conteste deciziile.

Putin se bazează tot mai mult pe sfaturile unui cerc restrâns de consilieri care nu sunt dispuși să facă vreun compromis. Mai mult, președintele rus a respins orice încercare din partea altor oficiali de a-l avertiza despre dezastrul economic și costul politic pe care Rusia îl suferă din cauza războiului.

Va apela Putin la armele nucleare?

Unii dintre informatori au spus că, la fel ca oficialii din serviciile de securitate americane, se tem că Putin ar putea să apeleze în curând la armele nucleare dacă simte că este pe cale să piardă războiul pe care acesta îl consideră misiunea sa istorică.

Cu toate că tot mai mulți oficiali și colaboratori importanți ai Kremlinului încep să creadă că încăpățânarea lui Putin de a continua invazia Ucrainei va împinge Rusia într-o perioadă lungă de izolare și tensiuni mari cu Occidentul care îi vor distruge economia, mare parte din elita rusească rămâne de partea președintelui, pentru moment.

Cei mai mulți oficiali de top din Rusia îmbrățișează retorica Kremlinului atât în public, cât și în viața privată și anume că un conflict cu Occidentul ar fi fost inevitabil și că economia rusească se va adapta la sancținuile fără precedent impuse de SUA și aliații săi.

Lansator mobil de rachete nucleare al armatei ruse, la o paradă militară în Moscova. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Sprijinul de care se bucură președintele rus din partea rușilor de rând rămâne puternic pe măsură ce publicul din Rusia se obișnuiește tot mai mult cu noua realitate, iar șocul inițial provocat de sancțiuni se domolește.

Mulți sceptici din Rusia au rămas surprinși de viteza și amploarea răspunsului venit din partea Statelor Unite și a aliaților săi care au impus sancțiuni prin care au înghețat jumătate din rezervele de valută ale Moscovei în valoare de 640 de miliarde de dolari, în timp ce companiile străine renunță la investițiile pe care le-au făcut timp de zeci de ani în Rusia și se retrag de pe piața rusă.

Oficialii ruși ar fi încercat să îi explice lui Putin că impactul economic al sancțiunilor va fi devastator și că cei douăzeci de ani în care economia și standardul de trai s-au îmbunătățit vor fi șterși cu buretele, potrivit surselor.

„Blitzkriegul economic” al Occidentului împotriva Rusiei nu l-a clintit pe Putin

Putin a ignorat avertismentul subordonaților săi și a spus că în ciuda faptului că Rusia va plăti scump pentru acțiunile sale, Occidentul nu i-a dat de ales și l-a obligat să declanșeze războiul, potrivit surselor citate de Bloomberg. În public, Putin a spus că „Blitzkriegul economic” al Occidentului a eșuat și că economia rusă se va adapta la noua realitate.

Tot potrivit surselor, liderul de la Kremlin a rămas încrezător că publicul îl va susține și că rușii sunt pregătiți să îndure ani de zile de sacrificii pentru realizarea viziunii sale de glorie națională.

Cu ajutorul unor măsuri dure de control al capitalului, rubla și-a mai revenit de pe urma pierderilor inițiale și, cu toate că inflația este foarte mare, perturbarea economiei rămâne destul de limitată.

Putin este hotărât să continue lupta, chiar și după ce Kremlinul a trebuit să își limiteze ambițiile după ce forțarea capitulării rapide a Ucrainei a eșuat, iar conflictul a devenit acum un război de uzură pentru regiunile din sud-estul țării.

Vladimir Putin a respins orice încercare din partea unor oficiali ruși de a-l avertiza despre dezastrul economic și costul politic pe care Rusia îl va suferi din cauza războiului. Foto: Profimedia Images

Dacă și-ar limita obiectivele încă și mai mult, Rusia ar deveni vulnerabilă în fața pericolului pe care Occidentul îl prezintă la adresa ei, conform viziunii lui Putin.

Cercul foarte restrâns de consultanți pe care se bazează Putin s-a micșorat încă și mai mult după declanșarea invaziei, au spus două dintre sursele citate de Bloomberg. Decizia de a porni la război a fost luată de Putin împreună cu doar câțiva dintre apropiații săi, printre care ministrul apărării Serghei Șoigu, șeful statului major al armatei ruse, Valeri Gerasimov, și secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev.

La calculele greșite ale Kremlinului din prima parte a războiului au contribuit, printre altele, informațiile limitate de care dispuneau rușii cu privire la capacitatea de luptă a Ucrainei, dar și spiritul de luptă al omologului său, Volodimir Zelenski, pe care Putin îl considera slab de înger.

Însuși Roman Abramovici, miliardarul rus care a ajutat la organizarea tentativelor eșuate de pace dintre Rusia și Ucraina, a trebuit să îl convingă pe Putin că Zelenski nu va fugi din Ucraina odată declanșat războiul, potrivit unor surse famliarizate cu conversațiile dintre cei doi.

Serviciile de informații din Rusia sunt tot mai frustrate de eșecul armatei ruse în Ucraina

În interiorul FSB-ului, succesorul KGB-ului din perioada sovietică, frustrările legate de eșecul de până acum al invaziei sunt tot mai mari, potrivit lui Andrei Soldatov, expert în materie de servicii de securitate din Rusia. Alți oficiali ruși credeau că luptele din Ucraina se vor încheia în câteva săptămâni de la declanșarea războiului.

Un singur oficial de top de la Kremlin s-a dezis până acum de retorica Moscovei cu privire la invazie: Anatoli Ciubais, arhitectul nepopoular al procesului de privatizare din anii '90 și trimisul însărcinat cu gestionarea problemelor climatice al Rusiei. Ciubais a părăsit, între timp, Rusia și Putin l-a demis.

Alți oficiali care au dorit să renunțe la postul pe care îl ocupă au fost forțați să rămână pe poziții pentru a ajuta la redresarea economiei după impunerea sancțiunilor, scrie Bloomberg. Alți oficiali în poziții mai puțin importante au cerut să fie transferați pe posturi care nu au legătură cu elaborarea politicilor.

La negocierile de pace de la Istanbul participă și Roman Abramovici. Foto: Profimedia Images

Unii dintre oligarhii ruși sancționați de Occident au fost critici la adresa deciziei de a declanșa războiul, dar nu l-au menționat pe Putin, Oleg Deripaska fiind unul dintre ei.

Alții din elita rusească, în schimb, au cerut ca Rusia să adopte o atitudine și mai dură, iar cel mai de seamă reprezentant din această categorie este Ramzan Kadîrov, care îi consideră „trădători” pe toți cei care nu susțin eforturile Moscovei în războiul din Ucraina.

„Putin și-a clădit regimul pe umerii publicului de al cărui sprijin s-a folosit pentru a controla elita”, a explicat Tatiana Stanovaia, consultant politic al R.Politik. „Nu există loc pentru neînțelegeri sau discuții, toți trebuie să fie de acord și să pună în aplicare ordinele președintelui și, atâta timp cât Putin ține situația sub control, lumea îl va urma.”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Partenerii noștri