Biden: În sfârşit, regimul al-Assad a căzut. Este o oportunitate istorică pentru sirieni de a construi un viitor mai bun
Preşedintele american Joe Biden a salutat duminică înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, afirmând că ea reprezintă o 'oportunitate istorică' pentru sirieni, transmite AFP și Agerpres.
'În sfârşit, regimul al-Assad a căzut', a declarat Biden în timpul unui discurs la Casa Albă, în care a vorbit despre 'un act fundamental de justiţie' şi o 'oportunitate istorică' pentru sirieni de a 'construi un viitor mai bun', dar a şi avertizat în ce priveşte 'riscurile şi incertitudinea' ce decurg din situaţia actuală.
Biden a mai spus că 'vom discuta cu toate grupările siriene, inclusiv în cadrul procesului sub egida Naţiunilor Unite, pentru a institui o tranziţie (...) către o Sirie independentă, suverană (...) cu o nouă constituţie, un nou guvern în slujba tuturor sirienilor'.
În aceeaşi intervenţie, Biden a avertizat că 'unele dintre grupările rebele' care au participat la ofensiva fulgerătoare au 'antecedente de terorism şi de încălcare a drepturilor omului'.
'Noi am luat notă de declaraţiile liderilor acestor grupări rebele din ultimele zile şi ei spun lucruri corecte în acest moment, dar, pe măsură ce se pregătesc să îşi asume responsabilităţi mai mari, le vom evalua nu doar cuvintele, ci şi acţiunile', a adăugat preşedintele SUA.
'Vreme de ani, principalii susţinători ai lui Assad au fost Iran, Hezbollah şi Rusia. Dar în ultima săptămână, sprijinul lor s-a prăbuşit - al tutoror celor trei - pentru că toţi trei sunt mult mai slabi decât atunci când mi-am început mandatul', a spus Biden, care a devenit preşedinte în ianuarie 2021.
Biden a mai spus că Assad ar trebuie 'să dea socoteală' pentru 'sutele de mii de sirieni nevinovaţi' care 'au fost maltrataţi, torturaţi sau ucişi'.
'Nu suntem siguri unde este, dar se spune că se află la Moscova', a adăugat el, în vreme ce agenţiile de presă rusă au anunţat duminică seara că Bashar al-Assad şi familia sa au ajuns la Moscova, unde au primit azil.
Casa Albă anunţase înaintea discursului că Biden urma să aibă în cursul dimineţii o reuniune cu 'echipa sa de securitate naţională pentru a fi ţinut la curent cu evoluţia situaţiei din Siria'.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News