Live

Biden afirmă că Zelenski "nu a vrut să audă" avertismentele sale privind invazia rusă

Data actualizării: Data publicării:
Preşedintele american Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Joe Biden a afirmat că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, "nu a vrut să audă" avertismentele americane înainte ca Rusia să-i invadeze ţara.

"Mulţi oameni au crezut că exagerez" când am vorbit despre un atac rus asupra Ucrainei înainte de a începe, a declarat preşedintele american în cursul unei recepţii la Los Angeles, destinată strângerii de fonduri pentru Partidul Democrat.

"Dar ştiam că avem informaţii în acest sens. (Preşedintele rus Vladimir Putin) urma să treacă graniţa. Nu era nicio îndoială, iar Zelenski nu a vrut să audă asta", a adăugat el în faţa jurnaliştilor, scrie Agerpres.

Statele Unite au început să avertizeze despre pregătirile pentru o invazie a Ucrainei cu mult înainte ca preşedintele rus să anunţe la 24 februarie o "operaţiune specială" împotriva ţării.

Aceste avertismente au suscitat neîncredere şi chiar critici mai mult sau mai puţin voalate din partea unor aliaţi europeni care considerau la acea vreme că Statele Unite sunt prea alarmiste.

În urmă cu câteva zile, directorul serviciului de informații Avril Haines, a declarat că președintele american Joe Biden a declasificat informațiile secrete înainte de declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina, în 24 februarie, deoarece afirmațiile oficialilor americani privind un atac iminent au fost privite cu "scepticism" de către partenerii și aliații americani.

"Atunci când le-am explicat factorilor de decizie politică de la noi și ei s-au adus mai departe la interlocutorii lor, au constatat că exista un scepticism destul de mare în privința asta (a invaziei – n.r.)", a declarat Avril Haines, luni, la o conferință de presă pe teme de securitate cibernetică.

"Drept consecință, președintele a venit din nou la noi și ne-a spus: <Trebuie să mergeți acolo și să împărtășiți cât mai multă informație puteți, să vă asigurați că oamenii văd ceea ce vedeți și voi, pentru a relua din nou dialogul și, poate, pentru a avea convorbiri mai productive despre cum să ne organizăm în privința unei potențiale invazii a Rusiei>", a spus Haines. 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Informația asupra căreia serviciile de informații ucrainene și Putin cad de acord: numărul combatanților ruși din Ucraina

Suedia răspunde la amenințările lui Putin: „Nu ne va împiedica să continuăm să sprijinim Ucraina"

Kremlinul continuă amenințările, după discursul lui Putin privind noua rachetă balistică: „Capacitățile Rusiei au fost demonstrate”

Duma de Stat rusă a aprobat sume-record pentru apărarea națională în 2025: 40% din cheltuielile totale ale Guvernului

Partenerii noștri