Live

Beriev A-50 SRDLO, cea mai periculoasă aeronavă rusească din Siria

Data publicării:
Beriev A-50 SRDLO

Observatorul naval turc Yoruk Isik a postat duminică fotografii cu nave de război ruse, încărcate cu tancuri și echipamente militare, în timp ce se îndreptau spre baza Tartus, de pe coasta de nord a Siriei.

Desfășurarea militară a survenit pe fondul atacurilor aeriene țintite de sâmbătă ale Statelor Unite, Franței și Marii Britanii împotriva unor instalații de armament chimic ale regimului de la Damasc.

Deși Moscova susține că și-a redus semnificativ prezența militară pe frontul sirian, realitatea de pe teren o contrazice. Bazele militare rusești de la Tartus și Hmeimim sunt veritabile citatedele militare pe harta Siriei.

Militarii

Numărul oficial cel mai recent este al personalului militar rusesc care a votat în Siria în alegerile prezidenţiale de pe 18 martie: 2.954 - 100% în favoarea lui Vladimir Putin.

Marea majoritate sunt mobilizaţi în baza aeriană de la Hmeimim, în nord-vestul Siriei.

O parte a militarilor ruşi din Siria sunt „consilieri” militari, care ajută pe teren armata siriană şi care au jucat un rol important în ultimele sale succese.

Este de adăugat poliţia militară, constituită în cea mai mare parte din batalioane provenind din republici musulmane din Caucazul rus, desfăşurate în localităţi recucerite de la rebeli, precum Alep, şi în „zone de dezescaladare” insituite în mai multe regiuni.

Vladimir Putin a dezvăluit în decembrie că un total de 48.000 de militari ruşi au participat la intervenţia în Siria de la lansarea acesteia în 30 septembrie 2015.

În mod oficial, peste 80 de militari ruşi au murit în Siria de la începutul acestei intervenţii. Însă pierderile în rândul mercenarilor ruşi ar fi mai mari.

Avioanele

În ceea ce privește aviaţia, aceasta este braţul armat al intervenţiei ruse. Între cele câteva zeci de aeronave desfăşurate, potrivit unor experţi, se află bombardiere de tip Su-24 sau Su-34, avioane multirol de tip Su-30 şi avioane de vânătoare Su-35 - ultimele producţii ale complexului militaro-industrial rus, dar şi elicoptere de luptă.

Rusia a pus să decoleze şi bombardiere strategice de tip Tu-22 şi Tu-160 din Rusia, cu scopul de a proceda la atacuri de deasupra Siriei, sau a folosit rachete de croazieră cu o rază de 4.500 de kilometri - o plus-valoare militară minimă, dar un simbol al unei armate ruse care doreşte să-şi afişeze puterea.

Tu-160 este un bombardier supersonic cu patru motoatre dezvoltat în anii '80, cel mai mare avion de luptă din lume.

Avionul-vedetă s-ar afla, însă, în spatele cortinei: una dintre cele mai performante aeronave din arsenalul Rusiei. Pe 29 aprilie 2917, Beriev A-50 SRDLO a fost surprins zburând deasupra Siriei. Apoi, pe 3 mai, un satelit israelian a confirmat prezența unui A-50 pe platoul bazei aeriene Hmeimim.  A-50 este o aeronavă strategică de avertizare timpurie și de control bazată pe structura mecanică de II-76.

Piesa centrală a variantei A50 este sistemul de misiune Shmel-M prevăzut cu radar, are două antene în interiorul unei cupole de forma unui OZN. Cupola este montată pe vârful a doi piloni amplasați în partea dorsală a fuselajului și se rotește cu o viteză de șase rotații/minut. Radarul Shmel poate identifica ținte aeriene până la o distanță de 600 de kilometri. Aeronava este operată de doi piloți, un inginer de bord, un specialist în comunicații, un comandant, trei operatori de urmărire, trei navigatori de orientare și trei ingineri.

Bateriile antiaeriene

Cu scopul de a asigura apărarea bazei sale de la Hmeimim, Rusia şi-a instalat, în noiembrie 2015 foarte modernele baterii de apărare antiaeriană de tip S-400, pe care le consideră „perla coroanei”. Armata a desfăşurat, de asemenea, mijloace mobile de apărare antiaeriană - Panţîr şi Tor M1.

La Tartus, unde armata dispune de instalaţii portuare de mai multe decenii, au fost instalate baterii de apărare antiaeriană de tip S-300.

Toate acestea, în pofida faptului că nici rebelii şi nici jihadiştii nu au aviaţie, dar permit, la nevoie, să se impună o „zonă de excludere aeriană” în spaţiul aerian sirian.

În ceea ce priveşte navele, ele s-au succedat în Mediterana şi au procedat la mai multe serii de atacuri foarte mediatizate. În urma unor misiuni în largul Siriei, Amiral Kuzneţov -unicul portavion al Marinei ruse - se află în prezent în proces de modernizare, pe un şantier în Arctica rusă.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Fără să știe că e filmată, "cea mai frumoasă actriță din lume" a izbucnit în lacrimi, în timpul unui show celebru

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul a distrus toate sistemele de rachete S-300 ale Iranului. Implicațiile pentru Orientul Mijlociu

„Să vă fie pământul cer, fraților”. Un bombardier rusesc Su-34 a fost doborât deasupra Ucrainei, susțin surse militare din Rusia

NATO lucrează activ la înlocuirea noilor sisteme sovietice de rachete S-300, prezente în Ucraina dar și în mai multe țări din Est

Cel mai mare bombardier din lume, Tu-160, ar putea primi o versiune actualizată, dar experții cred că e vorba doar de o „Baba Iaga”

Partenerii noștri