Live

Belarus şi Iran îşi întăresc relaţiile pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina

Data publicării:
Aleksandr Lukașenko s-a întâlnit cu Ebrahim Raisi la Teheran. Foto: Profimedia

Preşedinţii iranian şi bielorus, Ebrahim Raissi şi Aleksandr Lukaşenko, şi-au exprimat luni dorinţa pentru întărirea relaţiilor dintre ţările lor, în timpul unei întrevederi la Teheran.

Sosit duminică seara în Iran, pentru o vizită de două zile, Lukaşenko a discutat luni dimineaţa cu Raissi, înainte de a semna o foaie de parcurs pentru dezvoltarea cooperării dintre cele două ţări, în domeniile politic, economic şi cultural.

„La 30 de ani de la începutul relaţiilor bilaterale (...), cele două ţări doresc o întărire a cooperării”, în condiţiile în care ele împărtăşesc aceeaşi „viziune strategică”, a anunţat preşedintele Raissi la finalul întrevederii, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

La rândul său, Lukaşenko a declarat că observă „cu mare respect perseverenţa cu care poporul (iranian) rezistă presiunilor externe, tentativelor de a i se impune voinţa altuia”.

„Şi eu văd că, în pofida a orice, voi dezvoltaţi tehnologiile moderne şi energia nucleară”, a spus Lukaşenko.

„Am putea fi foarte utili unul pentru celălalt dacă ne-am uni cu adevărat eforturile”, a continuat preşedintele bielorus.

Cei doi lideri nu au evocat conflictul din Ucraina în declaraţiile lor.

Lukaşenko este un aliat fidel al preşedintelui rus Vladimir Putin, în timp ce Teheranul întreţine relaţii strânse cu Rusia, afirmând în acelaşi timp că îşi menţine neutralitatea în războiul din Ucraina.

Recent, Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu escaladarea „periculoasă” a cooperării militare dintre Teheran şi Moscova, Iranul fiind acuzat că furnizează drone utilizate în Ucraina, ceea ce Teheranul dezminte. În acelaşi timp, Iranul a anunţat că a încheiat cu Rusia un contract pentru achiziţia de avioane de luptă Suhoi Su-35.

Lukaşenko a întreprins recent o vizită oficială de trei zile în China, în timpul căreia şi-a exprimat sprijinul deplin pentru propunerile Beijingului în vederea unei soluţii pentru războiul din Ucraina.

Belarus, care se învecinează cu Ucraina, nu a trimis soldaţi să lupte direct alături de armata rusă, însă teritoriul său serveşte drept bază în spatele liniei frontului pentru trupele Moscovei.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Al Treilea Război Mondial a început deja. Cine beneficiază cel mai mult de pe urma invaziei Rusiei în Ucraina (Politico)

Un bărbat a fost executat pentru agresarea a aproape 60 de femei în Teheran

Partenerii noștri