Bătălia pentru Bahmut. De ce nu renunță Ucraina la lupta pentru controlul orașului: „Contraofensiva va avea loc în două luni”
Ucraina a decis să lupte în continuare pentru controlul orașului Bahmut, deoarece bătălia de acolo scoate din luptă cele mai bune unități ale Rusiei și afectează capacitate militară a armatei și a grupului Wagner, înaintea unei contraofensive ucrainene planificate în acestă primăvară, a declarat consilierul președintelui ucrainean, Mihailo Podoliak, potrivit Reuters.
Comentariile lui Podoliak au fost cel mai recent semnal privind strategia Kievului de a continua apărarea micului oraș din est, locul celei mai sângeroase bătălii a războiului, în timp ce Moscova încearcă să-și asigure prima victorie în mai bine de jumătate de an.
„Rusia și-a schimbat tactica”, a spus Podoliak într-un interviu publicat de ziarul italian La Stampa. „A trimis spre Bahmut o mare parte din personalul său militar instruit, cu rămășițele armatei sale profesioniste, precum și cu companiile private”.
„Așadar, avem două obiective: să le reducem cât mai mult posibil personalul capabil și să-i blocăm în câteva bătălii cheie obositoare, să le perturbăm ofensiva și să ne concentrăm resursele în altă parte, pentru contraofensiva de primăvară. Așadar, astăzi, Bahmut este complet eficient, depășind chiar și sarcinile-cheie”, a spus Podoliak, care a precizat că o contraofensivă ucraineană „va avea loc în două luni”.
Mykhailo Podolyak: “Bakhmut è un successo strategico, fra due mesi la controffensiva” https://t.co/JBB9q046IR
— La Stampa (@LaStampa) March 10, 2023
Rusia a făcut din Bahmut ținta principală a unei ofensive de iarnă care implică sute de mii de rezerviști și mercenari. A reușit să cucerească partea de est a orașului și periferiile din nord și sud, dar până acum nu a reușit să închidă un inel și să îi încercuiască pe apărătorii ucraineni de acolo.
Kievul, care părea că la începutul lunii martie plănuiește să se retragă în pozițiile de la vest de oraș, a anunțat la începutul acestei săptămâni că generalii săi au decis să-și întărească trupele în Bahmut și să lupte în continuare.
Moscova spune că capturarea Bahmutului ar fi un pas către capturarea întregii regiuni industriale Donbas a Ucrainei, un obiectiv major. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat marţi că ocuparea oraşului va face o gaură în apărarea Ucrainei şi va lăsa Moscova să avanseze mai adânc.
#Donetsk Oblast: #Bakhmut Update:#Russian forces likely advanced northwest of Bakhmut on March 9 amidst a likely increased tempo of Russian offensive operations in the area. https://t.co/u8zLUecXkB https://t.co/SpIL037PY1 pic.twitter.com/a9RVCK86kJ
— ISW (@TheStudyofWar) March 10, 2023
Războiul intens de tranșee, descris de ambele părți ca o mașină de tocat carne, a dus la pierderi uriașe. Dar decizia Kievului de a rămâne și de a lupta în loc să se retragă a fost un semn că pierderile Rusiei sunt mult mai grave decât ale sale.
Dar, în afară de avansul din Bahmut, ofensiva rusă de iarnă a eșuat în mare măsură. Între timp, Kievul așteaptă o creștere a ajutorului militar occidental, pentru a pregăti o ofensivă, odată ce pământul noroios se usucă la sfârșitul primăverii.
„Avem nevoie de rachete cu rază lungă de acțiune”, a mai spus consilierul președintelui Zelenski, pentru La Stampa. În Ucraina, vor ajunge în perioada următoare și tancurile americane Abrams, precum și mai multe tancuri germane Leopard. Ucrainenii cer, de asemenea, și avioane de la aliații occidentali.
Wanger face o „pauză tactică”. Prigojin acuză conducerea armatei că îl sabotează
Vineri, fondatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a reclamat că i-au fost blocate comunicaţiile şi permisele de trecere către organismele de decizie ruseşti pentru a-l împiedica să ceară muniţie pentru compania sa, transmite vineri EFE.
„Pentru a mă împiedica să cer muniţie, mi-au deconectat toate telefoanele de comunicaţii speciale din toate birourile şi din toate unităţile”, a spus Prigojin, într-o înregistrare audio postată pe contul său de Telegram.
El a subliniat că situaţia nu s-a schimbat în ceea ce priveşte lipsa de muniţie, care durează de săptămâni pentru Grupul Wagner, principala forţă de asalt rusă la Bahmut, în cele mai aprige lupte din estul Ucrainei. „Şi un alt lucru important pe care l-au făcut, au blocat toate permisele de trecere în toate instituţiile unde se iau decizii.
Nu le voi numi, pentru a nu le discredita”, a adăugat Prigojin, ale cărui divergenţe cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, şi cu Statul Major General au ieşit la iveală, notează Agerpres. Omul de afaceri a subliniat că singurul lucru care îi rămâne de făcut este să ceară muniţie prin mediile de comunicare şi asta este ceea ce „probabil” va face.
Editor : Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News