Live

Banane cu cocaină și mesaje criptate. Cum a fost prins „adevăratul Tony Soprano”, unul dintre cei mai mari traficanți de droguri din UK

Data actualizării: Data publicării:
Jamie „Iceman” Stevenson a încercat să ascundă o tonă de cocaină într-un transport de banane. Capturi foto: X / Crown Office

Liderul mafiot Jamie Stevenson a încercat să inunde Scoția cu o tonă de cocaină și milioane de tablete de Etizolam, care au provocat jumătate din decesele asociate cu consumul de droguri în această țară în 2019. Cu toate că a reușit să scape de poliție de mai multe ori, traficantul de droguri căruia i se mai spune și „adevăratul Tony Soprano” a ajuns acum după gratii, unde va rămâne 20 de ani, după ce autoritățile au reușit să dovedească faptul că Stevenson a pus bazele unei fabrici de droguri în Anglia și a încercat să ascundă cocaină adusă din America de Sud într-un transport de banane, potrivit BBC.

Deși unele părți ale poveștii lui Stevenson sună ca un thriller polițist cu tente satirice, bărbatul poreclit și „Iceman” era un adevărat lider mafiot care a făcut o avere din traficul de droguri asociat cu sute de decese anual.

Dacă Stevenson ar fi reușit să ducă la bun sfârșit operațiunea, multe alte persoane și-ar fi pierdut viața, în timp ce el ar fi obținut profituri de milioane de lire sterline, potrivit poliției.

Stevenson (59 de ani) și gașca lui au fost prinși după o operațiune a poliției care a durat patru ani, cooperarea mai multor agenții de ordine publică, infiltrarea unui serviciu de mesagerie criptată și o colecție uriașă de dovezi incriminatoare strânse de procurori.

Publicul a auzit pentru prima oară numele lui Stevenson după ce acesta a fost acuzat că l-a împușcat pe asociatul său, Tony McGovern, în afara unui bar din Glasgow, în septembrie 2000.

Stevenson și McGovern au fost cândva atât de apropiați încât au jucat rolul de cavaler de onoare, unul la nunta celuilalt. Stevenson a scăpat de acest proces din cauza lipsei de probe.

Cocaina adusă în Marea Britanie din America de Sud era în valoare de 1 milion de lire sterline. Foto: Crown Office

În 2004, o agenție specială a poliției din Scoția a lansat Operațiunea Folklore, o investigație de trei ani în care Stevenson a fost urmărit electronic și cercetat pentru fraudă ca niciun alt infractor dinaintea sa.

Nemaiputând eschiva acuzațiile, Stevenson a pledat vinovat pentru spălare de bani în valoare de 1 milion de lire sterline și a fost condamnat la 12 ani și 9 luni de închisoare.

Operațiunea Pepperoni și o întâlnire secretă de Ziua Îndrogăstiților

În 2018, Stevenson nu mai era la închisoare și a ajuns din nou pe lista polițiștilor cu cei mai căutați lideri mafioți.

Marea reușită a venit atunci când detectivii au primit informația că un comerciant de fructe din Glasgow, David Bilsland, avea legături cu crima organizată și încerca să își extindă afacerile în America de Sud.

Poliția a lansat atunci Operațiunea Pepperoni – numele a fost ales la întâmplare.

Bilsland plănuia să importe banane din Ecuador, o țară din vecinătatea celor în care era produsă cocaina – Peru, Bolivia și Columbia – cu toate că doar supermarketurile puteau să obțină profit cu bananele pe care le aduceau din America de Sud.

Decriptarea platformei de mesagerie securizată EncroChat a dus la prinderea unor traficanți de droguri și în alte țări, precum Belgia și Olanda. Foto: Profimedia Images

În februarie 2020, poliția și varianta britanică a FBI-ului, National Crime Agency (NCA), au aflat că Bilsland va face o vizită surprinzătoare în Spania, zburând de Ziua Îndrăgostiților și întorcându-se apoi ziua următoare.

Bilsland nu a luat cu el niciun bagaj, iar întreaga călătorie a fost considerată o acțiune ce ținea de afacerile sale ilegale.

Autoritățile britanice nu știau cu cine se va întâlni Bilsland în Spania, dar, cu ajutorul poliției spaniole, care a fotografiat în secret întâlnirea, au aflat că s-a văzut cu nimeni altul decât Stevenson în Hotelul Melia din Alicante.

Detectivii au descoperit mai apoi că Stevenson era implicat în înființarea unei fabrici de pastile în Rochester, Kent, unde erau produse milioane de tablete de Etizolam, cunoscut și ca valium de stradă.

Fabrica a fost percheziționată pe data de 12 iunie 2020 – aceeași zi în care poliția l-a arestat din nou pe Stevenson.

Operațiunea Dragonfire și o platformă de mesagerie securizată infiltrată de poliția din Franța 

„Iceman” avea un telefon care s-a dovedit a fi un dispozitiv EncroChat – o platforma de mesagerie criptată foarte securizată folosită de infractorii care puteau în acest fel să comunice fără să se teamă că ar putea fi prinși.

În aprilie 2020, însă, autoritățile franceze au infiltrat sistemul și au strâns destule date incriminatoare pe care le-au împărtășit cu colegii lor din Europa.

Administratorii EncroChat și-au dat seama pe 12 sau 13 iunie 2020 că sistemul a fost compromis și i-au sfătuit pe clienții lor să închidă sau să distrugă dispozitivele.

Avertismentul a venit prea târziu pentru Stevenson. Totuși, el a reușit să obțină eliberarea pe cauțiune și a fugit apoi din țară. La momentul acela, când încă investigația era la început, nu existau destul dovezi pentru ca Stevenson să poată fi ținut în spatele gratiilor.

Bananele proveneau din Ecuador, drogurile din țările învecinate: Peru, Bolivia, Columbia. Foto: Crown Office

Vara aceea, vameșii din Marea Britanie au stat cu ochii pe transporturile de banane din Ecuador care veneau pe numele lui David Bilsland. Al 18-lea transport conținea ceea ce polițiștii căutau – aproape o tonă de cocaină ascunsă în 119 pachețele din folie de aluminiu.

În următoarele luni, agențiile britanice au analizat 50.000 de mesaje EncroChat – un proces extenuant care a purtat numele de Operațiunea Dragonfire.

Conversațiile lui Stevenson de pe EncroChat cu asociații lui au demonstrat că sunt implicați în traficul de cocaină și Etizolam.

„Ceea ce cred eu că această condamnare demonstrează este că el avea cu adevărat o reputație internațională globală”, a explicat Gerry McLean, șeful biroului regional de investigații al NCA din Scoția și Irlanda de Nord.

Stevenson „nu ar fi putut să aducă aceste cantități de droguri în Marea Britanie dacă nu avea această rețea de contacte în toată lumea”, potrivit lui McLean, care a precizat că fabrica din Kent producea „cantități industriale” de Etizolam.

„Operațiunea în care Stevenson era implicat era la o scară pe care nu cred că am mai văzut-o până acum, mai ales în Scoția și, chiar, în Regatul Unit.”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Casa regală britanică anunță că tratamentul pentru cancer al regelui Charles va continua și în 2025

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Partenerii noștri