Avertismentul unei jurnaliste laureată a premiului Nobel pentru pace, după decizia Meta de a renunța la programul de fact-checking
Maria Ressa, jurnalistă filipineză şi laureată a premiului Nobel pentru pace, a avertizat miercuri împotriva unei „epoci extrem de periculoase" pentru jurnalism după decizia Meta de a renunţa la operaţiunile sale de verificare a faptelor în SUA, potrivit France Presse, transmite Agerpres.
„Mark Zuckerberg afirmă că aceasta se face în numele libertăţii de expresie. Este complet fals", a declarat Maria Ressa într-un interviu acordat AFP, exprimând temerea că „urmează o epocă extrem de periculoasă" pentru jurnalism.
Laureată a premiului Nobel pentru pace în 2021, jurnalista filipineză este o personalitate de marcă a luptei împotriva dezinformării.
Ea este cofondatoarea din 2012 a platformei digitale de jurnalism de investigaţie Rappler, o media care şi-a concentrat atenţia asupra violenţelor comise în timpul campaniei antidrog lansată de fostul preşedinte filipinez Rodrigo Duterte.
„Doar dacă sunteţi motivat de profit puteţi pretinde aceasta, numai dacă vreţi puterea şi banii puteţi pretinde aşa ceva. Este vorba aici de securitate", subliniază ea.
Meta a anunţat marţi că pune capăt programului său de „fact-checking" în SUA pentru a-l înlocui printr-un sistem de note de context, similar celui utilizat de platforma X.
În loc să apeleze la organizaţii independente pentru a lupta împotriva dezinformării, Elon Musk, proprietar al X, a pus în aplicare aceste faimoase note, redactate de utilizatori atunci când apreciază că o informaţie necesită o recontextualizare.
Potrivit lui Mark Zuckerberg, „verificatorii de fapte au fost prea orientaţi politic şi au contribuit mai mult la reducerea încrederii decât la ameliorarea ei, în special în SUA".
De ani de zile, Donald Trump critică sever Meta, acuzând gigantul de partizanat în ceea ce-l priveşte şi ameninţând să ia măsuri de represalii împotriva proprietarului, după ce va fi învestit în ianuarie.
Trump, care a promis în prima sa conferinţă de presă post-electorală „să redreseze" presa americană „coruptă" pare să fi luat exemplu de la Duterte, afirmă Maria Ressa.
„Jurnaliştii au un ansamblu de norme şi de etică" de respectat, a reamintit ea.
„Ceea ce Facebook va face este să se debaraseze de asta şi să permită minciunilor, mâniei, fricii şi urii să infecteze fiecare persoană pe platformă", iar aceste măsuri ar putea să ducă până la urmă la o "lume fără fapte".
Site-ul Rappler al Mariei Ressa, precum şi AFP, la fel ca alte peste 90 de organizaţii de „fact-checking" sunt plătite de Meta pentru a verifica articolele care conţin potenţiale informaţii false.
Mai exact, AFP participă la un program de fact-checking în peste 26 de limbi, dezvoltat de Facebook, care remunerează peste 80 media în toată lumea pentru a utiliza „verificarea faptelor" pe platforma sa, pe WhatsApp şi pe Instagram.
Conţinuturile considerate „false" sunt apoi „retrogradate" în fluxurile de informaţii, astfel încât mai puţini oameni să le vadă şi dacă unul dintre ei încearcă să împărtăşească astfel de mesaje pentru alţi utilizatori, aceştia din urmă primesc un mesaj care explică de ce conţinutul respectiv este înşelător.
Potrivit unui studiu din 2023 al International Fact-Checking Network (IFCN), o reţea internaţională formată din 137 de organisme de fact-checking din care face parte şi AFP, programul Meta constituia o „sursă de venituri importante" pentru actorii din acest sector.
Rappler îşi exprimă totuşi într-un comunicat intenţia de a continua să lucreze cu Facebook „pentru a proteja Filipinele de manipulare şi de pericolele dezinformării".
„Este un an crucial pentru supravieţuirea jurnalismului" şi „ceea ce se petrece în SUA nu este decât un început", avertizează Maria Ressa.
Editor : A.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News