Live

Avertismentul Iordaniei pentru Israel și Iran: „Nu vom fi un câmp de luptă”

Data publicării:
Foto: Ayman Safadi, ministrul de Externe al Iordaniei / Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul de externe al Iordaniei, Ayman Safadi, a declarat sâmbătă că regatul nu va fi un câmp de luptă pentru Iran sau Israel, în timp ce Orientul Mijlociu se pregăteşte pentru un posibil nou val de atacuri al Teheranului şi a aliaţilor săi după uciderea, săptămâna trecută, a unor membri de rang înalt ai grupărilor militante Hamas şi Hezbollah.

Nu vom fi un câmp de luptă pentru Iran sau Israel. I-am informat pe iranieni şi pe israelieni că nu vom permite nimănui să ne încalce spaţiul aerian şi să pună în pericol siguranţa cetăţenilor noştri”, a declarat ministrul iordanian de externe într-un interviu acordat televiziunii Al Arabiya, deţinută de Arabia Saudită.

Vom intercepta orice trece prin spaţiul nostru aerian sau credem că ar constitui o ameninţare pentru noi sau pentru cetăţenii noştri”, a dat asigurări şeful diplomaţiei de la Amman.

În aprilie, Iordania, care se află între Iran şi Israel, a declarat că a interceptat obiecte zburătoare care au intrat în spaţiul său aerian, în timp ce Teheranul lansa drone explozive şi trăgea cu rachete asupra Israelului, în primul atac direct de represalii de acest gen.

După acest atac, care a fost lansat ca represalii pentru o presupusă lovitură israeliană asupra Ambasadei Iranului în Siria, oficialii iordanieni, irakieni şi turci au declarat că Iranul le-a furnizat un avertisment prealabil cu privire la acţiunea sa.

Hezbollah și Iranul au promis în mod repetat să „pedepsească” Israelul de la asasinarea lui Ismail Haniyeh, liderul politic al grupului islamist palestinian Hamas susţinut de Iran, la Teheran, pe 31 iulie.

Iranul şi Hamas au învinuit Israelul pentru acest asasinat. Israelul nu a revendicat sau negat responsabilitatea pentru acest asasinat, care a alimentat îngrijorarea că războiul dintre Israel şi Hamas din Fâşia Gaza s-ar putea transforma într-un conflict mai larg în Orientul Mijlociu.

Aceste îngrijorări au fost alimentate şi de uciderea lui Fuad Shukr, principalul comandant militar al grupării armate libaneze Hezbollah, într-un atac israelian în suburbiile sudice ale Beirutului, cu câteva ore înainte de asasinarea lui Haniyeh.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Partenerii noștri