Live

Avertisment pentru românii care merg în Grecia. Țara va fi lovită de un val de căldură extremă, cu temperaturi de 44 de grade

Data actualizării: Data publicării:
Familie în vacanță în Grecia. Foto: GettyImages

Grecia va fi lovită de un val de căldură în următoare perioadă. Maximele vor ajunge şi la 44 de grade Celsius la umbră, iar riscul izbucnirii incendiilor creşte şi el. Avertizarea este valabilă timp de o săptămână, de marți, 27 iulie și până marți 3 august, potrivit Serviciului Meteorologic din Grecia (EMY).

Meteorologii eleni au emis o alertă privind un val de căldură care va lovi Grecia, înregistrându-se valori termice de 44 de grade Celsius.  Masele de aer cald care se vor îndrepta dinspre nordul Africii vor provoca creșteri semnificative ale valorilor termice începând de marți, 27 iulie. Vârful valului de caniculă va fi atins în a doua parte a săptămânii, între 29 iulie și 3 august.

Până pe 29 iulie, temperaturile se vor situa în jurul valorii de 40 de grade Celsius în vestul Greciei centrale, Tesalia, Macedonia centrală și Epirul continental și ceva mai scăzute, în jur de 38 de grade în Insulele Ionice, în vestul Egeei și Arhipelagul Dodecanez.

De vineri și până marți, temperaturile vor urca până la 44 de grade în unele zone continentale. Caniculă și aer irespirabil ca fi și în Atena, acolo unde vineri și sâmbătă sunt așteptate 42 de grade Celsius. 

Risc ridicat de incendii de vegetație în Grecia din cauza căldurii extreme

Meteorologii greci avertizează că există riscul extinderii incendiilor de vegetație din cauza temperaturilor.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a transmis că în ultimele zile pompierii s-au luptat cu aproximativ 50 de incendii de vegetaţie, iar situaţia s-ar putea agrava pentru că meteorologii au anunţat că mai urmează un val de căldură.

"Vreau să subliniez faptul că august rămâne o lună dificilă. Din acest motiv este important pentru noi toţi, pentru toate serviciile statului, să rămânem în stare de alertă absolută până când perioada incendiilor se va încheia", a declarat premierul elen.

Este al treilea val de căldură care lovește Grecia de la începutul acestei veri. 

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul prinț Pavlos intenționează să ceară cetățenia greacă. Dar n-are nume de familie

Tinerii infractori din Grecia vor fi obligați să participe la activități sportive în cadrul programelor de combatere a delincvenței

Grecia va elimina comisioanele și tarifele bancare pentru unele tranzacții cu amănuntul, pentru atenuarea efectelor crizei

Cinci morți și zeci de dispăruți după ce o barcă cu imigranți s-a scufundat în largul insulei grecești Creta

Partenerii noștri